joi, 21 aprilie 2016

"Cezar", de Alexandre Dumas

Perfecta pentru cei carora li se par prea scortoase cartile de istorie clasice dar ar dori ceva mai mult decat un roman cu privire la perioada si viata lui Cezar - fie vorba intre noi, una dintre cele mai nebune perioade ale istoriei, cea a razboaielor civile din Republica Romana!

Cezar, nascut intr-o familie cu o genealogie impresionanta, spunea ca se trage atat din vechii regi romani cat si din zei, a avut, tocmai de aceea, o copilarie si adolescenta pusa in primejdie de inceputul razboaielor civile - a trebuit chiar sa fuga si sa se refugieze departe de marea metropola a Republicii, moment in care a fost prins de pirati, rascumparat si, apoi, subiectul unei aventuri incredibile: a angajat o ceata de soldati cu care s-a dus si i-a distrus pe piratii la care statuse in captivitate! De fapt, aproape toata viata si-a trait-o la limita, riscand totul pe o singura carte, insa aproape mereu aceasta s-a dovedit castigatoare ;-)

Bineinteles ca nu doar riscul i-a adus victoria ci si faptul ca a fost unul dintre cei mai mari generali dar si oameni politici. Sub bagheta maestrului romanului de aventuri, Alexandru Dumas, va dati seama ce frumos se va derula aceasta viata in paginile cartii ;-)

"Imparati si senatori", de Yves Roman

O istorie a politicii in imperiul roman din secolele I-IV, dar nu o repetare de date si evenimente ci un studiu foarte inteligent, care cel putin pentru mine a fost o revelatie.

Yves Roman pune foarte bine niste probleme pe care le mai observasem:
- de ce multi imparati romani par sa fi avut o domnie impartita in doua bucati distincte, una in care erau excelenti si normali ca oameni si alta in care o luau razna si ca oameni si ca politicieni?
- de ce seamana extrem de mult intre ele multe aceste domnii?

Raspunsul este simplu: pentru ca istoria a fost scrisa de senatori si opiniile lor subiective s-au pastrat peste veacuri, mai ales ca ne-au ramas extrem de putine scrieri de atunci!

Un imparat care isi incepea domnia era mult mai dispus sa asculte de Senat, astfel ca parea un imparat "intelept" pentru seanatori. Dupa un timp, cand isi consolida puterea, putea actiona mai in forta, atunci "inebunea" subit pentru senatori.

In ceea ce priveste asemanariile de domnie, acolo raspunsul il da faptul ca istoricii antici scriau si ei la sute de ani dupa evenimente si priveau intamplarile contemporane lor ca un model pentru cele trecute sau pur si simplu inventau.

"Alexiada", de Ana Comnena

Scriitoarea este fiica imparatului bizantin Alexie I Comnenul, cel care a domnit exact atunci cand s-a petrecut prima cruciada. Deci, va dati seama, aveti la prima mana informatiile + are despre ce relata, cruciada fiind unul dintre marele momente de cotitura ale istoriei occidentale.

Lumea bizantina a sfarsitului de secol al XI-lea si inceput de secol al XII-lea (adica acum 900 de ani!) era extrem de complexa, dincolo de trecerea cruciatilor spre Tara Sfanta cu tot ce a insemnat aceasta. Chiar Alexie a fost, practic, un "uzurpator", el fiind cel ca a adus pe tron familia Comnenos. Chiar autoarea este implicata direct in luptele politice, ea asteptandu-se si luptand pentru a mosteni trenul in defavoarea viitorului imparat, fratele ei mai mic. Veti plonja, astfel, intr-o incalceala de intrigi in ceea ce mai ramasese din unul dintre cele mai mari imperii ale lumii.

A, si veti avea supriza placuta sa cititi si despre noi, sau mai precis despre stramosii nostri, chiar daca sunt fugitiv citati este frumos sa afli ce se intampla prin zona noastra de istorie, mai ales ca la scoala se cam sare cu feblete peste perioada respectiva.

"2001. Odiseea spatiala", de Arthur C. Clark

Romanul clasic al lui Arthur C. Clark - scris impreuna cu regizorul Kubrick - trateaza mai multe teme: cum a aparut viata inteligenta pe Pamant, calatoria pe distante lungi in Univers si posibilitatea existentei unei galaxii pline de civilizatii.

Se descopera pe luna un monolit ciudat care transmite un semnal radio catre unul dintre satelitii naturali ai lui Saturn. Omenirea, entuziasta, trimite o nava spatiala in acea directie pentru a cerceta cine este destinatarul semnalului. O parte din echipaj petrece calatoria in somn indus artificial pentru a salva resursele navei, ea fiind condusa de un computer, Hal, si de doi piloti. La un moment dat lucrurile incep sa o ia razna pe nava, unul dintre cei doi piloti murind intr-un accident iar celalalt fiind convins ca este vanat de Hal. Singur, in mijlocul nemarginirii spatiului, trebuie sa se descurce si sa sa isi duca la indeplinirea misiunea atat de importanta pentru viitorul omenirii.

"Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi", de Gheorghe Crutzescu

O istorie a Caii Victoriei, cea mai incarcata cu amintiri strada a Bucurestiului. Si nu orice fel de istorie, ci una care se duce mult dincolo de a descrie doar transformarile de ordin arhitectural, fiind plina cu povesti despre oamenii importanti care au trait pe aceasta strada sau evenimentele iesite din comun care s-au derulat in ultimele sute de ani pe ea.

Autorul porneste de la cheiul Dambovitei si merge spre Piata Victoriei. Povesteste despre cum a facut Brancoveanu aceasta strada, despre zilele de dupa revolutia lui Tudor Vladimirescu, atunci cand turcii mergeau pe ea tinand in maini capetele decapitate ale arnautilor capitanului Sava, despre balurile de altadata de la ambasada Rusiei sau primele piese de teatru jucate in Bucuresti, apoi despre aparitia fostului Teatru National, istoria multor cladiri pe langa care trecem si acum, de unde le vin numele, ce povesti se leaga de ridicarea lor si alte lucruri la fel de interesante.

Am ramas in cap cu multe dupa ce am citit-o, dar cel mai mult imi staruie memoriile unui austriac ce a trecut prin Bucuresti acum peste 200 de ani si se mira ca boierii nu merg pe jos in vizita nici macar la casa de vizavi sau de langa, numai calare sau in trasura... Ca sa vezi ce putin se schimba lucrurile :-D

joi, 14 aprilie 2016

"O calatorie in centrul pamantului", de Jules Verne

Foarte tare cat de mult iubeste marea Jules Verne, desi actiunea se petrece prin subteranele Pamantului, tot a gasit prilej un sfert din carte sa vorbeasca despre mare :)), exploaratorii trebuind sa ajunga in Islanda mai intai, de pe Vechiul Continent si, apoi, dand si peste o mare imensa interioara prin pestera din centrul Pamantului ;-)

Un savant descopera intr-o carte veche povestea unui drum spre mijlocul Terrei, unde s-ar afla o lume ciudata. Pleaca impreuna cu o mica expeditie, intra intr-un vulcan si se afunda intr-un tunel ce pare fara sfarsit. Dupa numeroase aventuri se trezesc in fata unei mari interioare si, apoi, descopera lumea uitata, populata cu animale preistorice si plante gigantice.

Un clasic Jules Verne, cu niste idei interesante. Chiar ma uitam acum un an ca savantii ajungeau mai nou la niste concluzii care rezonau cu cele scrise acum o suta si ceva de ani de autor.

"Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb", de Cristofor Columb

Da, exista! Este refacut din diverse citate, cel din prima calatorie si cea mai importanta, aceea a descoperirii Americii din 1492. In rest, mai sunt in carte scrisori ale sale si descrieri ale urmatoarelor doua calatorii.

Va dati seama, super tare: sa citesti ce se intampla din momentul in care a plecat cu cele trei vase spre necunoscut. Supriza lucrurilor noi descoperite, spaima echipajului ca ar putea ajunge la marginea Pamantului plat, presiunile acestora de a se intoarce, primul contact cu amerindienii, ai ce citi, mai ales ca descoperi lucrurile in acelasi timp cu Cristofor Columb, fiind vorba de un jurnal!

miercuri, 13 aprilie 2016

"Garzi! Garzi!", de Terry Pratchett

In orasul Ankh-Morpork de pe Lumea Disc se petrec lucruri ciudate - de fapt, intr-o lume asa data peste cap si magica precum cea Disc, e deja un pleonasm sa spui asta :-D Tiranul orasului este dat jos de pe tron de o conspiratie care a implicat si un dragon fioros. Conducatorul conspiratiei nu se va bucura prea mult de succes pentru ca dragonul fioros se va ocupa si de el, marele si foarte urat mirositorul oras ajungand sub domnia acestui scuipator de flacari, care, bineinteles ca impune oamenilor si un sacrificiu constant de virgine :)

Salvarea pentru oras s-ar putea sa vina de unde nimeni nu se asteapta, de la garda orasului, niste baieti preocupati mai mult sa se uite cu totul in alta parte decat in cea a problemelor orasului. Ei stiau ca au ca punct principal sa se plimbe pe strazi si sa strige: " Esteee ora doua si totul e bineee!!!", daca nu era chiar bine, se rezolva simplu: se duceau pe o strada unde lucrurile stateau bine :-D

Cum de se petrece acest miracol? Un gigant cu forta herculeana dar cu o intelegere destul de limitata a lucrurilor este angajat in garda. Cum nu s-a prins el extrem de multi ani ca doar a fost adoptat de pitici si nu este pitic, cu atat mai greu ii este sa isi dea seama de cutumele orasului: ca hotii au o breasla, isi platesc impozitele la timp si nu trebuiesc deranjati din munca, ca exista o carte de legi dar nu este facuta chiar pentru a se si aplica etc. Aparitia lui in randul garzii il trezeste si pe comandantul acesteia, cazut intr-o mare lunga depresie, mai ales ca va coincide cu o dragoste fulgeratoare a comandantului Vimes pentru virgina pregatita pentru sacrificiu :-D

Umorul lui Terry Pratchett este si el acolo, la cotele cele mai inalte! ;-)

"Cum s-a romanizat Romania", de Lucian Boia

Nu este un fenomen unic ci caracterizeaza ultimul secol trecut, cel putin in partea aceasta de lume: cresterea ponderii etnice a natiunii majoritare. Unul dintre momentele principale care au dus la aceasta a fost tot ce a insemnat cel de-al doilea razboi mondial - tineti cont ca inainte de el am facut schimb de populatii cu Bulgaria, ca sa nu mai vorbim de un exemplu si mai radical, precum cel al Cehoslovaciei sau Poloniei, care au expulzat minoritati extrem de mari de germani. Pentru noi si nu numai, alte momente importante au fost cele de crestere a centralizarii statului, mai ales la trecerea dintre secolul XIX in XX si dupa Marea Unire.

De exemplu, desi am avut in cea mai mare parte a teritoriului actual al Romaniei o majoritate mare, noi ce de etnie romana, ea era mai ales in mediul rural, in cel urban lucrurile stand mai complex. Astfel, in 1899 la Iasi doar 43,93% din populatie era de etnie romana (evreii erau 50,78%), la Bucuresti in acelasi an, etnici romani erau 65,54%. Braila era cel mai divers oras din Muntenia, cu doar 58,93% de romani.

In 1912, evreii din Iasi scazusera in procent la 42,33% dar mai aveau majoritatea in Falticeni, Dorohoi sau Botosani.

Foarte interesanta si impartirea pe profesii la Bucuresti in 1899: 368 de doctori din care 277 romani si 70 evrei, 631 de ingineri si arhitecti, din care 472 de romani, 113 de austro-ungari, 27 de francezi, 24 de italieni, 39 de germani, 42 de evrei etc., 1.244 de profesori din care 858 de romani, 56 de francezi, 67 de germani, 78 de evrei etc.; 551 de pictori, artisti si sculptori din care 246 romani, 50 de italieni, 28 de germani, 56 de evrei etc. si tot asa.

marți, 12 aprilie 2016

"Picnic la marginea drumului", de Arkadi si Boris Strugatki

Un clasic al genului SF, avand si o celebra ecranizare realizata de Andrei Tarkovski sub numele "Calauza".

Pamantul a fost vizitat pentru doua zile de o rasa extraterestra. Nimeni nu i-a vazut pe extraterestrii dar in urma lor au ramas tot felul de obiecte ciudate, pe care omenirea nu poate sa le inteleaga insa le poate folosi in diverse aplicatii, avand proprietati extraordinare + locurile vizitate au devenit extrem de ciudate, legile fizicii plecand hai-hui pe alte meleaguri :-D

Dat fiind ca era periculos sa intri in zonele in care aterizasera extraterestrii dar lucrurile lasate de ei au devenit extrem de cautate, s-a dezvoltat o "meserie", aceea de contrabandist de astfel de obiecte. Eroul cartii este unul dintre cei care o practica.

Ideea centrala este: asa cum poti sa te duci sa faci un picnic si sa pleci de acolo lasand diverse gunoaie in spate (fie vorba intre noi, urat!) iar insectele sa nu te perceapa nici pe tine si nici sa inteleaga adevarata utilitate a respectivelor ramasite, asa s-ar putea sa se fi intamplat si cu vizita extraterestrilor, probabil ca sunt atat de diferiti fata de noi incat nici macar nu si-au dat seama ca existam ca rasa inteligenta + nu avem cum sa intelegem adevarata utilitate a lucrurilor gasite in urma lor.

Bineinteles, dincolo de ideea de mai sus, adaugati si atmosfera speciala din carte, conflictele bine creionate atat dintre personaje cat si din sufletul lor si alte ideiute dragute care compun o carte extraordinara!

"Istoria artei militare a romanilor", de General Radu Rosetti

Sunteti curiosi care au fost strategiile si tacticile adoptate de Mircea cel Batran, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul pe frontul de lupta?

Dincolo de "ardem tot, otravim tot si ne retragem in munti" :-D, romanii au avut destule momente in care au purtat campanii militare si au avut victorii de rasunet. Care a fost secretul acestor campanii, cum s-au desfasurat ele, au avut un specific local? Acestea sunt intrebarile la care raspunde autorul.

Tare este faptul ca generalul Radu Rosetti a avut o cariera lunga in spate, inainte de a scrie aceasta carte, atat la nivel de front (unde a si fost ranit grav, trebuind sa ii fie amputat o parte dintr-un picior) dar si la nivel de Mare Stat Major in primul razboi mondial (a fost unul dintre principalii ofiteri de acolo). Cine altcineva putea sa analizeze mai bine metodele din trecut de a purta razboaie?

Analiza incepe de la perioada neoliticului si tine pana la mijlocul secolului al XVII-lea, moment in care in statele romane nu mai putem vorbi de o armata nationala (ea a fost refacuta abia de la inceputul perioadei moderne).

luni, 11 aprilie 2016

"Ghidul autostopistului galactic", de Douglas Adams

Pregateste-te sa intri in cel mai improbabil si haios univers SF, cel creat de Douglas Adams! ;-) De altfel, vei da si peste o nava spatiala care functioneaza chiar cu improbabilitate :-D avand avantajul rapiditatii cu care parcurge distantele din Galaxie si dezavantajul ca te ducea in cea mai imposibila situatie indiferent de destinatia pe care sperai tu sa o atingi ;-) In ceea ce priveste partea funny, o sa dati peste cel mai neaos si de calitate umor englezesc!

Ca personaje ai de unde alege, doi ultimi supravietuitori ai Pamantului - eroul cartii, care a avut o viata liniara pana cand Terra este distrusa si, apoi, cu totul multiliniara alergand prin tot Universul cu o intreaga rasa de birocrati staruitori si nervosi pe urme, hotarati sa ii faca de petrecanie pentru ca asa scria la ei in acte; o tipa care scapase de la cataclismul ce ne cuprisese planeta numai pentru ca fusese agatata de un extraterestru la o petrecere si se trezise ca acesta o duce literalmente in al x-ulea cer :-D - un presedinte al Galaxiei cu doua capete si probleme cat pentru chiar mai multe :-D un editor lenes al Ghidului autostopistului galactic...

Pentru ca, normal, exista si un Ghid al autostopistului galactic, un ghid care este mai mult decat o carte, devenind o institutie, desi utilitatea sa este destul de indoielnica :-D Totusi, iti da macar un sfat bun: oriunde ai ajunge, cel mai util obiect pe care trebuie sa il ai la tine este un prosop. Da, ati citit bine, prosop. De ce? Cititi cartea si veti afla :-D

Totul incepe atunci cand Pamantul este distrus deoarece trebuia sa se construiasca o noua autostrada intergalactica. Nimeni dintre pamanteni nu stia ca aceasta este sfarsitul, desi se procedase regulamentar: cu multi ani in urma, o notita fixata pe usa unei primarii s-a anuntat traseul viitoarei autostrazi si ce planete vor trebui distruse. Partea aiurea fusese doar ca respectiva usa se afla pe o alta planeta, undeva in Universul nemarginit si haotic imaginat de Douglas Adams :-D

"Un razboi ultrasecret", de Reginald Victor Jones

Pe langa bataliile ultracunoscute din cel de-al doilea razboi mondial, s-a desfasurat si o infruntare departe de ochii puiblicului, aceea care a implicat serviciile de informatii ale celor doua parti implicate. O pagina deosebit de interesanta este aceea redata de R. V. Jones in memoriile sale, respectiv aceea a razboiului tehnologic dintre cele doua blocuri militare.

Radarul, rachetele V1 si V2, sistemul german de ghidaj al avioanelor, aviaoanele militare cu reactie, programul nuclear german si altele au stat in centrul unei lupte feroce a ofiterilor de inteligenta si a savantilor ambelor parti. Veti descoperi ca germanii chiar au avut ceva asi in maneca, greu de contracarat de catre Aliati.

Jones a fost Assistant Director of Intelligence (Science) la britanici, deci coordonatorul efortului acestei tari in domeniul stiintific si, astfel, memoriile sale sunt cea mai directa sursa despre acest aspect al razboiului. Veti avea ce afla! ;-)

vineri, 8 aprilie 2016

"Bucuresti, de la tramvaiul cu cai la automobil", de Alexandru Lancuzov

Cum a evoluat transportul in Bucuresti, mai ales in perioada de final de ani 1800 si inceput de ani 1900, cand s-a facut marea trecere de la birje, carute si trasuri la tramvaiele electrice, automobile si autobuze, trecand prin etapa tramvaielor cu cai ;-)

Pe langa faptul ca poti urmari care erau primele linii de tramvai care au trecut prin Bucuresti si cum s-a dezvoltat retelele de transport in comun in mijlocul a numeroase scandaluri si dezbateri, mi s-au parut foarte interesante si referirile la diversele regulamente de acum o suta si ceva de ani. E ceva sa citesti cum prin 1880 trebuia neaparat ca o cincime dintr-o strada nou construita sa fie ocupata de trotuare si azi sa te plimbi pe strazi carora le lipseste cu desavarsire acest aspect :-D Sau haioasa din perspectiva "dezbaterilor" actuale pe marginea fumatului, interdictia de a se fuma in tramvaie de acum o suta si ceva de ani, ba chiar si in automobile.

Cartea nu este mare, asa ca poata fi citita rapid ;-)

"Cele 500 milioane ale Begumei. Sarpele de mare", de Jules Verne

In "Cele 500 de milioane ale Begumei", un francez si un german mostenesc o suma colosala si fiecare incearca sa isi indeplineasca visul cu ajutorul ei: francezul construieste un oras ideal in SUA, Franceville, in care sunt tot felul de inventii care fac usoara viata locuitorilor sai, iar neamtul face un oras-uzina de armament, Stahlstadt. Foarte interesant pentru ca vezi astfel cum isi inchipuiau stramosii nostri de acum peste 100 de ani un oras ideal ;-)

Tare si ca daca vezi cursul actiunii, iti dai seama ca Jules Verne anticipeaza incredibil de bine cele doua razboaie mondiale, atat ca mod in care s-a ajuns la ele cat si pe partea de armament folosit. Ca de obicei, a fost un mare vizionar. Dar aici as adauga si un "din pacate"...

"Sarpele de mare" este interesanta pentru ca Jules Verne iti descrie viata de pe o baleniera de acum 120 de ani. Cred ca este socanta pentru multi dintre noi, care reactionam imediat la un video pe fb cu animale maltratate. Lucrurile nu stateau asa in perioada respectiva, omul occidental al sfarsitului de secol XIX vedea natura aproape doar ca o sursa de crestere a nivelului de trai.

joi, 7 aprilie 2016

"Lumina ce se stinge", de George R. R. Martin

Este primul roman al lui George R. R. Martin.

O planeta ciudata se plimba prin Galaxie. Ajunge intr-un sistem solar pentru un numar de ani si devine locul perfect pentru a se sarbatorii un festival anual al diverselor specii din acea zona de Spatiu. Dar, continuandu-si drumul, incepe sa se indeparteze de soarele care o ajutase sa vina la viata si totul incepe sa se stinga pe ea, atat lumina de la steaua care se departeaza cat si constructiile impozante sau fauna si flora locala. Cei care participau an de an la festival incep sa nu mai vina iar putina populatie stabila a planetei o paraseste treptat.

Un cadru desprins parca din filmele de groaza :-D cu semiintunericul permanent, totul in jur stand sub semnul sfarsitului + niste locuitori ramasi acolo cu tot felul de problemute, in primul rand o rasa care a dezvoltat o cultura a razboiului deosebit de dura. Aici aterizeaza eroul romanului, venit cu ganduri vesele pentru ca fusese chemat de fosta prietena de care inca era indragostit :-D ganduri care se vor schimba rapid, dat fiind nebunia din jur.

Actiune, idei interesante, apropouri filozofice, un SF de mare calitate!

Despre "Cercetari arheologice in Bucuresti IV", coord. Vasile Boroneant si Mioara Turcu

Cum anii `80 au insemnat multe santiere pentru Bucuresti, a fost o mana cereasca pentru arheologii interesati de orasul nostru ;-) in principal santierul de metrou a scos la iveala multe ramasite ale vechilor constructii din zecile de localitati care au existat pe teritoriul actual al Capitalei.

Multe chestiute superinteresante: cat de mult au stat in bordeie stramosii nostri, atat ca procent din totalul de locuinte cat si temporal, ele disparand abia prin secolul al XIX-lea de pe teritoriul Bucurestiului; cum aratau localitatile din perioada dacilor liberi din zona Militari sau chiar unele si mai vechi, din perioada neolitica, de la Chitila; cum aratau cele din perioada medievala, de langa cetatea Bucurestiului si ce legaturi aveau cu aceasta; cum aratau stramosii nostri fizic, cum se imbracau, ce podoabe foloseau, ce aveau prin case etc.

Te pune pe ganduri cand iti dai seama de cate mii de ani s-a locuit pe acest teritoriu!

marți, 5 aprilie 2016

"Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch", de Philip K. Dick

Pamantul din viitor a devenit aproape de nelocuit datorita schimbarilor de mediu si a poluarii. Ploile acide si gazele fac si mersul pe jos pe afara periculos, fiind nevoie de o imbracaminte speciala. Guvernul mondial incearca sa gaseasca o solutie in colonizarea planetelor din sistemul solar, insa viata colonistilor este si mai dura, ajungandu-se in scurt timp la implemetarea unui sistem obligatoriu de recrutare a celor care vor pleca pe lumile din afara, pentru ca, altfel, nimeni nu se oferea voluntar.

Pentru a face fata vietii de zi cu zi din lumile de afara, colonistii au devenit dependenti de un drog ciudat. Acesta nu se ia individual ci impreuna cu cei din jur si te adanceste intr-o lume imaginara, impreuna cu ei. Pentru ca aceasta lume imaginara sa fie cat mai atragatoare, iti trebuiesc tot felul de accesorii de jucarie care se transforma in lumea drogului in lucruri adevarate (de exemplu, un aragaz de jucarie devine un aragaz adevarat in starea de vis). Atat asupra drogului cat si asupra acestor accesorii exista un monopol al unei societati comerciale care a devenit, in consecinta, extrem de bogata si puternica. Totusi, acest monopol este amenintat de Palmer Eldritch, un om de afaceri rival, care ar fi adus din Univers un drog si mai puternic cu care ar putea sparge monopolul. De aici apare un conflict dur in mijlocul caruia este prins eroul cartii, un om simplu amenintat sa fie zdrobit de fortele imense care se lupta in jurul sau.

In stilul lui Philip K. Dick, lucrurile devin extrem de complicate si exploreaza aspecte de natura psihologica, socilogica sau religioasa, dincolo de inclestarea economica din prim-planul actiunii.

"Muntele de nisip", de Alexandre Dumas

Cum e sa pui unul dintre cei mai mari scriitori de romane de aventuri sa se plimbe printr-o zona exotica si extrem de periculoasa si, apoi, sa ii citesti jurnalul de calatorie? ;-) Nice, nu? E, cam despre asta e vorba in "Muntele de Nisip", zona in cauza fiind cea a Caucazului, cu problemele inerente dintre localnici si rusi, probleme care dau in clocot si acum de atatea ori.

Dumas a calatorit in Rusia si Caucaz in 1858-1859 iar aceasta este cartea ce a rezultat dupa aceea.

luni, 4 aprilie 2016

"La rasarit de Eden". de John Steinbeck

Mai exista si varianta de titlu "La esdt de Eden", care e tot aia, normal :-D

Este un roman care urmareste peripetiile a doua familii foarte diferite din Valea Salinas din California la inceputul anilor 1900. Tare ca una dintre familii este aceea dinspre latura materna a bunicilor autorului, de altfel se si simte legatura sentimentala atunci cand descrie peripetiile ei sau valea Salinas.

Este un loc care ar trebui sa fie un adevarat rai, insa personaje deosebit de dure si negative il transforma si pentru ceilalti de multe ori in iad. In acelasi timp, toti sunt influentati de evenimente petrecute cu mult timp in urma si de legaturi reciproce nebanuite pentru cineva din exterior.

Tema romanului este legata de povestea lui Cain si Abel si de posibilitatea sau nu a existentei liberului arbitru pentru oameni.

"Mostenitorii Profetului Mahomed", de Barnaby Rogerson

Islamul este divizat in doua mari curente, sunitii si siitii, aceasta diviziune avand legatura directa cu primii ani de dupa moartea lui Mahomed. Cartea lui Barnaby Rogerson prezinta istoria evenimentelor care au insotit crearea religiei islamice dar insista mai ales pe momentul de dupa disparitia profetului.

Influenta primilor califi asupra religiei islamice este extraordinar de mare. In plus, un cuvant greu de spus l-au avut si vaduvele profetului sau generalii sai.

Foarte interesanta cartea mai ales din perspectiva a ceea ce se intampla chiar acum in Orientul Mijlociu, te ajuta sa iti dai seama cat de cat despre ce este vorba acolo.

vineri, 1 aprilie 2016

"Cavalcada in iad", de Vintila Corbul

"Cavalcada in iad", de Vintila Corbul.

Al doilea razboi mondial din perspectiva unui general de aviatie german. Cum scriitorul este Vintila Corbul ;-), asteptati-va la o poveste complexa si extrem de realista + la faptul ca aparem si noi mai mult in prim-planul actiunii, pe langa luptele de pe front sau confruntarile diverselor clanuri din jurul lui Hitler.

"Dinastiile domnitoare ale Europei", de Isabelle Bricard

"Dinastiile domnitoare ale Europei", de Isabelle Bricard.

istorie, genealogie, cronologii, aliante, putere si destine.

Sunt prezentate tarile europene in care mai exista monarhie:
- Regatul Belgiei - Casa de Saxa-Coburg si Gotha
- Regatul Danemarcei - Casa de Schleswig-Holstein-Sonderborg-Gluksborg
- Principatul Liechtenstein - Casa de Liechtenstein
- Marele Ducat de Luxemburg - Casa de Nassau
- Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord - Casa de Windsor
- Principatul Monaco - Casa Grimaldi
- Regatul Norvegiei - Casa de Schleswig-Holstein-Sonderborg-Gluksborg
- Regatul Spaniei - casa de Bourbon-Anjou
- Regatul Suediei - Casa de Bernadotte
- Regatul Tarilor de Jos - Casa de Orania-Nassau