Pamantul din viitor a devenit aproape de nelocuit datorita schimbarilor de mediu si a poluarii. Ploile acide si gazele fac si mersul pe jos pe afara periculos, fiind nevoie de o imbracaminte speciala. Guvernul mondial incearca sa gaseasca o solutie in colonizarea planetelor din sistemul solar, insa viata colonistilor este si mai dura, ajungandu-se in scurt timp la implemetarea unui sistem obligatoriu de recrutare a celor care vor pleca pe lumile din afara, pentru ca, altfel, nimeni nu se oferea voluntar.
Pentru a face fata vietii de zi cu zi din lumile de afara, colonistii au devenit dependenti de un drog ciudat. Acesta nu se ia individual ci impreuna cu cei din jur si te adanceste intr-o lume imaginara, impreuna cu ei. Pentru ca aceasta lume imaginara sa fie cat mai atragatoare, iti trebuiesc tot felul de accesorii de jucarie care se transforma in lumea drogului in lucruri adevarate (de exemplu, un aragaz de jucarie devine un aragaz adevarat in starea de vis). Atat asupra drogului cat si asupra acestor accesorii exista un monopol al unei societati comerciale care a devenit, in consecinta, extrem de bogata si puternica. Totusi, acest monopol este amenintat de Palmer Eldritch, un om de afaceri rival, care ar fi adus din Univers un drog si mai puternic cu care ar putea sparge monopolul. De aici apare un conflict dur in mijlocul caruia este prins eroul cartii, un om simplu amenintat sa fie zdrobit de fortele imense care se lupta in jurul sau.
In stilul lui Philip K. Dick, lucrurile devin extrem de complicate si exploreaza aspecte de natura psihologica, socilogica sau religioasa, dincolo de inclestarea economica din prim-planul actiunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu