Se afișează postările cu eticheta rezumat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rezumat. Afișați toate postările

joi, 25 martie 2021

”Politica externa a regelui Carol I”, de Nicolae Iorga

Bun, vine Carol I dupa Cuza, dar a fost el imediat acceptat de Marile Puteri? Care a fost cu adevarat jocul in zona si cat de mult au contat personaje misterioase, precum „soara de lapte” a imparatului Napoleon al III-lea? Cat de complexe si multe au fost evenimentele din zona noastra in perioada dintre venirea pe tron a lui Carol si Razboiul de Independenta, evenimente pe care manualele noastre de istorie le ignora aproape cu desavarsire, dar care au determinat direct si indirect soarta tarii noastre? Gasiti raspunsul la aceste intrebari in cartea lui Iorga 😉

Volumul contine cursurile predate de Iorga la Universitatea Bucuresti si desi face referire in general la politica externa a lui Carol I, se refera numai la perioada dintre venirea lui la putere si tratatele de pace de dupa Razboiul de Independenta. Sunt doar 12 ani, dar veti fi uimiti cat de complicati! Cartea a fost interzisa in timpul regimului comunist si contine multe documente inedite. Marele nostru istoric are si momente de subiectivism in ea 😇, cred ca cel mai vizibil fiind acela in care lauda clasa politica sarba cat de unita era la 1866 in sustinerea principelui Mihailo Obrenović, fata de a noastra care se tot sfasia si astfel era un sprijin slab pentru Carol, numai ca printul sarb a sfarsit asasinat in nici 2 ani dupa, iar Carol I a domnit 48 de ani!

miercuri, 24 martie 2021

”Viciu inerent”, de Thomas Pynchon

Sex, Drugs and Rock’n’Roll! 😁 De fapt, chiar gramada de Sex, Drugs and Rock’n’Roll 😄 A, si umor! 😉 Mult!

Detectivului Larry "Doc" Sportello ii este incredintat un caz de catre fosta lui iubita, Shasta Fay. Acesteia ii este teama ca noul ei amant este in pericol si il pune pe Doc sa investigheze. Ok, si de aici porneste nebunia 😃, pentru ca detectivul este mai tot timpul spart, la fel si prietenii lui, de personajele negative ce sa mai vorbim, ba chiar si politistii ori sunt fumati ori posibili dealeri! Asa ca veti porni printre pagini de tripuri haioase si neasteptate, discutii zburdand de la continente disparute si extraterestrii si pana la destin, viata si aparitia internetului 😋, iar evenimentele se incurca rau de tot... In peisaj mai apare un faimos politist (Bigfoot), care are ce are cu Doc (o perfecta relatie love/hate) + o vaduva care e convinsa ca sotul ei inca traieste + sotul acesteia care chiar e cat se poate de viu, fiind doar intr-un job ciudat de „agent provocator” pe la diverse intruniri de hipioti + o chestie numita „Golden Fang”, care poate sa fie ori o mafie asiatica, ori o asociatie a dentistilor 😂 + unii care vand coji uscare de banana pe post de drog mai tare decat heroina + intalniri de spiritism pentru a se gasi Maria + un vestit economist comunist in super depresie dupa ce a vizitat Las Vegas si isi da seama ca tot ce credea el despre viata e gresit 🤣 + alte chestiute care va vor face sa zambiti! Uitam sa va spun 😇, actiunea se petrece prin anii `70 in Los Angeles. Mai mult? Mai mult vedeti in carte! 😉

marți, 23 martie 2021

”Gulagul”, de Jean-Jacques Marie

Pe scurt despre una dintre paginile cele mai intunecate ale istoriei comunismului sovietic, lagarele de munca fortata/exterminare cunoscute sub numele de „gulaguri”...

Denumirea este o prescurtare de la „Glavnoe Upravlenie LAGerei” („Directia principala a lagarelelor”). Cu un inceput inca de la instalarea puterii comuniste in Rusia, „perioada lor de glorie” a fost in anii `30-`40, cand milioane de oameni au fost internati in ele! Cifrele inca sunt dezbatute, dar se presupune ca au fost de-a lungul timpului aproximativ 16 milioane! de prizonieri dintre care au pierit acolo in jur de 1 milion si jumatate! Dupa cum se remarca in carte, „lagarele gazduiau o fractiune atat de importanta a populatiei tarii, incat, prin simpla lor intindere, constituiau mai degraba un stat in stat decat un sector al sistemului penitenciar...”. In acceptiunea guvernului comunist aceste lagare aveau ca scop: - izolarea elementelor putin sigure si suspecte si exploatarea lor ca mana de lucrur; - asigurarea transportului mainii de lucru in cantitatea voita in orice loc; - construirea de noi ansambluri de lagare; - lichidarea periodica a anumitor categorii de detinuti. Daca au fost atinse aceste tinte si cu ce pret uman vedeti in carte.

luni, 22 martie 2021

”Metro 2033”, de Dmitri Gluhovski

Dupa ce o cititi o sa vedeti cu totul altfel calatoriile cu metroul! 😁

A trecut cativa zeci de ani de la o Apocalipsa Nucleara si singurii supravietuitori din Moscova s-au inghesuit in subteranele metroului. Acolo au creat mici orasele in fiecare statie, ba chiar si adevarate tarisoare, fiecare cu ideologia ei: sovietica, nazista, ultra capitalista etc. Viata este extraordinar de dura, resursele fiind extrem de rare, iar tunelurile dintre statii abunda in pericole. In plus, a se iesi la suprafata este aproape de neconceput, pe Pamant domnind radiatiile si animalele monstruoase aparute din cauza lor... Eroul romanului, tanarul Artyom, traieste intr-una dintre statiile de la marginea retelei. De ceva timp aceasta se confrunta cu atacurile „Intunecatilor”, o specie nemiloasa, misterioasa si de neinteles. Un vizitator care pare ca joaca un rol important in universul metroului ii incredinteaza misiunea sa plece catre miticul Polis, o oaza de umanitate aproximativ normala ramasa in metrou, si sa anunte acolo pericolul reprezentat de „Intunecati”. Artyom porneste spre Polis, trecand prin tunelurile invadate de soareci si spaime, ajungand in statii salbaticite sau in care mai palpaie inca urme de civilizatie, dar in toate aventura lui se poate sfarsi tragic la fiecare pas. Pe drum se intovaraseste cu diverse personaje ciudate, pe care le mana din spate motivatii foarte diferite (seamana cu atmosfera si desfasurarea actiunii din povestile rusesti, clar s-a inspirat autorul din acestea). Printre lupte disperate, noi religii, egoism feroce si altruism eroic, canibali, forte supranaturale si discutii cu privire la viitorul omenirii claustrate si despre vina pe care o poate avea omul pentru apropiata lui disparitie ca specie, Artyom reuseste sa ajunga la destinatie numai pentru a afla ca aceasta e doar un punct intermediar. Urmeaza iesirea in infernul de la suprafata si cautarea unei informatii vitale pentru supravietuirea tuturor! O carte cu mare tensiune si actiune cursiva ce curge valuri, care te va face sa o lasi cu greu din mana!

luni, 15 martie 2021

”Dupa douazeci de ani”, de Alexandre Dumas

Au trecut doua decenii de la evenimentele din „Cei trei muschetari” si lucrurile nu stau deloc cum ne-am fi asteptat pentru D'Artagnan... Dupa ce il lasasem triumfator in pozitia abia cucerita de tanar locotenent in garda si destinat unei cariere fulminante, il gasim trist, fara prietenii sai si blocat pe acelasi grad in regimentul muschetarilor, desi locul de capitan era vacant de la disparitia domnului de Tréville...

Franta s-a schimbat profund. Cardinalul Richelieu a murit si conducerea treburilor politice a preluat-o cardinalul Mazarin, care e urat atat de populatie cat si de mare parte dintre nobili. Singurul sprijin al noului prim ministru e regina, insa si acesta pare ca sovaie cateodata in fata razboiului civil ce sta sa izbucneasca... Speriat, Mazarin isi cauta aliati sau macar slujitori capabili pe care sa se poata baza in orice eventualitate. Este momentul in care afla despre faptele incredibile de arme ale locotenentului D'Artagnan si il vede ca pe cineva pe care il poate folosi. De aceea il convoaca pe eroul nostru si ii propune sa ii devina omul lui de incredere in schimbul avansarii viitoare. D'Artagnan vede totul si ca pe o ocazie sa iasa din fundatura in care intrase de atatia ani, dar pune conditia ca Mazarin ii angajeze si pe cei trei prieteni ai sai, despre a caror soarte nu mai stia nimic de ani de zile. D'Artagnan pleaca in cautarea fostilor sai tovarasi pentru a le propune sa intre in slujba cardinalului. Dupa multe peripetii isi da seama ca sperantele ca va reusi sa refaca grupul lor imbatabil nu vor fi indeplinite: Athos este acum doar un mic nobil de la tara, care doreste sa isi creasca linistit fiul, iar Aramis e abatele unei manastiri, cu gandul doar la cele sfinte si, posibil, la o noua amanta 😉 In mod neasteptat, Porthos este cel care accepta chemarea spre noi primejdii, desi este singurul dintre cei patru caruia se pare ca viata i-a oferit cel mai mult, fiind stapanul a trei mosii bogate. Dar, ca asa e omul, fostul muschetar avea si el un regret profund, ca in pofida averii nu are nici un titlu de noblete... Ok, vedeti ca mai jos e putintel spoiler 😇 Intre timp situatia politica din capitala se deterioreaza din ce in ce mai mult si, colac peste pupaza, dusmanul de moarte al cardinalului, puternicul duce de Beaufort, evadeaza intr-un mod neasteptat (implicand o placinta 😁) din inchisoarea in care era tinut. Vestea ca ducele a fugit ajunge in biroul primului ministru exact cand intrau la el D'Artagnan cu Porthos. Cand Mazarin intra in panica, nestiind ce sa faca, D'Artagnan ofera solutia: ”Trimite-ma sa il arestez pe duce!”. „Sa-l arestezi pe ducele aflat probabil acum in fruntea oamenilor sai si galopand spre domeniile sale? E imposibil!” exclama cardinalul, dar eroul nostru ii aminteste ca a fost angajat exact pentru astfel de sarcini ce par „imposibile”! D'Artagnan porneste impreuna cu Porthos si mai multi muschetari pe urmele fugarilor intr-o urmarire cu adevarat nebuna in care cei doi sunt din ce in ce mai aproape de duce, in pofida soldatilor acestuia, pe care cei doi prieteni spulbera treptat din calea lor. Asta pana cand ajung sa se confrunte cu un obstacol pe cat de neasteptat pe atat de netrecut, alaturi de Beaufort se afla Athos si Aramis... Desi pare ca cei patru sunt in tabere ireconciliabile urmeaza o sarabanda de aventuri care ii va purta prin doua razboaie civile, cel din Franta si cel din Anglia, salvand un rege si fiind cat pe-aci sa il salveze si pe celalalt in pofida chiar a regatului sau. Si se vor confrunta impreuna cu un dusman formidabil aparut din trecut, Mordaunt, fiul lui Milady!

vineri, 12 martie 2021

”Mustangul Negru”, de Karl May

Sunt 4 povestioare a caror actiune se petrece in Vestul Salbatic 🤠

1. „Mustangul Negru”. Doi chinezi lucratori la caile ferate fura celebrele arme ale lui Old Shatterhand si Winnetou, carabina Henry, doboratorul de ursi si pusca decorata cu tinte de argint pe care capetenia apasa o mostenise de la tatal sau, Intschu-Tschuna. Nu apuca sa se bucure mult de ele pentru ca Ik Senanda, cercetasul anagajat de caile ferate pentru a proteja tabara, care se dovedeste a fi de fapt nepotul capeteniei comanse Tokvi-Kava („Mustangul Negru”), le ia de la ei si fuge. Asta nu inainte de a incerca sa fure si caii celor doi vestmeni, Hatatitla („Fulgerul”) si Iltschi („Vantul”), insa cei doi mustangi sunt prea bine dresati si scapa, intorcandu-se la stapanii lor. Odata cu sosirea neasteptata a cailor, Old Shatterhand si Winnetou isi dau seama de ce se intamplase si pleaca in urmarirea comansilor. Sunt intovarasiti de Has si Kas Timpe, doi veri care abia ce se cunoscusera in circumstante neobisnuite, si care fusesera, se pare, inselati de o ruda cu o importanta mostenire + de faimosii Hobble-Frank si Matusa Droll, care treceau intamplator pe acolo. Intre timp, in tabara comansilor se pune la cale atacarea lucratorilor de la caile ferate... 2. „Trisorul” La celebrul birt al Mamei Thick din Jefferson City, vanatorii din Vestul Salbatic se strang pentru a bea un pahar de tarie sau o bere si a povesti aventurile prin care au trecut. Unul dintre ei, Colorado Man (Tim Kroner), va capta audienta intr-o seara relatand despre infamul trisor Canada Bill (William Jones) si de ce si cum il urmareste prin tot Vestul Salbatic. Surpriza, in povestile lui apare si un personaj destul de cunoscut 😉, presedintele american Abraham Lincoln. 3. „Tornada” Old Shatterhand a stabilit ca se va vedea cu prietenul sau Will Salters la Nescutunga Creek, pentru a traversa impreuna periculosul desert Llano Estakado. Cand incearca sa afle de la o ferma din apropiere daca amicul sau a trecut deja pe acolo, nu numai ca este intampinat cu rea vointa dar este chiar gonit violent. Vestmenul isi da seama ca lucrurile sunt chiar mai bizare, stapanul fermei terorizandu-si sotia si fiul sau vitreg in cautarea obsedata a unei comori si investigheaza intreaga situatie... 4. „Omul-stalp” Vanatorul Tim Summerland si poetul Richard Forster se intalnesc din intamplare in desertul Llano Estakado, spre norocul celui din urma care era aproape sa moara de sete si astfel e salvat. Totusi, pericolul nu numai ca nu a trecut ci chiar va deveni mai mare pentru ca dau nas in nas cu „oamenii-stalp”, banditii care muta indicatoarele din desert pentru a rataci caravanele si a putea sa le jefuiasca dupa ce membrii acestora mor epuizati. Urmeaza o lupta si o urmarire care ii va duce pe eroii nostri pana in Mexic la hacienda contelui Hernando.

joi, 11 martie 2021

”Cartelul. Povestea socanta a cartelului Kinahan”, de Stephen Breen si Owen Conlon

Regency Hotel din Dublin, februarie 2016. E in desfasurare ceremonia cantarului oficial al meciului de box pentru stabilirea campionului WBO. Dintr-o data lucrurile o iau razna, oficialii fug de pe scena, se aud impuscaturi, ziaristii prezenti se uita socati la evenimente! Patru indivizi mascati, dintre care doi deghizati in trupe anti-tero si inarmati cu AK-47, il cauta pe Daniel Kinahan, fiul cel mare al sefului mafiei irlandeze, cel care a organizat gala de box! Kinahan scapa pe o scara din dos si fuge direct la aeroport si de aici in afara Irlandei... David Byrne, locotenentul sau, nu este atat de norocos si este gasit si executat de cei 4 atacatori care reusesc sa fuga dupa aceea!

Da, chiar s-a intamplat chestiuta de mai sus! Gasiti pe net o filmare de atunci 😉 A fost poate cel mai spectaculos moment al infruntarii care dureaza deja de 6 ani intre doua dintre cele mai vestite familii din lumea interlopa deblineza, Kinahan si Hutch! Totul a inceput in 2015, cand nepotul lui Gerry Hutch („The Monk”) este asasinat in Spania in circumstante care par sa implice pe cel mai puternic clan mafiot irlandez, Kinahan, conform autorilor cartii (doi reputati jurnalisti de investigatie). De atunci porneste un adevarat razboi pe strazile din Dublin, soldat pana acum cu cel putin 18 morti si 60 de arestati!

miercuri, 10 martie 2021

”Cei trei muschetari”, de Alexandre Dumas

1626. Un tanar este in drum spre Paris, unde spera sa fie acceptat intr-o companie de elita, regimentul muschetarilor condusi de domnul de Tréville. Se bazeaza pe o scrisoare de recomandare din partea tatalui sau, vechi prieten al comandantului companiei. Este entuziast, plin de vise, curajos si gata sa se ia la tranta cu viata! Il cheama d'Artagnan!

Ajuns la palatul de Tréville, d'Artagnan face gafa dupa gafa... Il loveste din greseala pe un faimos muschetar, Athos, exact in rana recenta pe care acesta o avea, face glumite cand si despre ce nu trebuia cu un alt vestit si mandru soldat din garda, Porthos + are o diferenta de opinii despre o batista scumpa cu a treia vedeta a regimentului, Aramis. Asa ca se potcoveste cu trei invitatii la duel pentru a doua zi... la locul stabilit pentru a se bate, cei patru se trezesc pe cap cu o patrula din garzile cardinalului Richelieu, care ii ameninta ca ii aresteaza pentru ca au incalcat decretul impotriva duelurilor. Desi patrula ii ofera posibilitatea sa plece, pe motiv ca e prea tanar si oricum nu face parte dintre muschetarii pe care ei aveau pica, d'Artagnan se alatura lui Athos, Porthos si Aramis si, chiar fiind in inferioritate numerica, sarjeaza curajos garzile cardinalului. Eroul nostru se trezeste fata in fata cu insusi Jussac, capitanul patrulei si reputat spadasin, insa se descurca mai mult decat onorabil! Episodul duelului este inceputul legendarei prietenii dintre cei patru! Ea ii poarta prin numeroase aventuri provocate de rivalitatea regelui Ludovic al XIII cu Richelieu, gelozia aceluiasi cap incoronat pe prim ministrul englez, ducele de Buckingham, dar si de un triunghi de femei care le influenteaza decisiv viata muschetarilor: regina Frantei, Ana de Austria, tradata de toti si care apeleaza in ultima instanta la ei pentru a o salva; Milady de Winter, o femme fatale cu un trecut intunecat, folosita de cardinal in rol de spion si de care se indragosteste d'Artagnan; Constance Bonacieux, camerista a reginei + sotia gazdei muschetarului, de care d'Artagnan se indragosteste de asemenea, ca actiunea e in Franta, de 😁 Cel mai cunoscut episod e cel in care Ana de Austria ii ofera ducelui de Buckingham o superba bijuterie, 12 eghileti cu diamante. Richelieu afla si il convinge pe Ludovic al XIII-lea sa organizeze un bal si sa o roage pe regina sa participe la el gatita cu acei eghileti. Pusa in fata scandalului, Ana de Austria are ca singura varianta sa apeleze la d'Artagnan pentru a pleca la Londra si a-i aduce bijuteriile inapoi, insa cardinalul afla si acest lucru si este gata sa faca orice pentru a impiedica misiunea muschetarului. Urmeaza o adevarata cavalcada de-a lungul Frantei, in care cei trei prieteni ai muschetarului cad pe rand in cursele lui Richelieu, dar reusesc astfel sa il ajute pe acesta sa scape spre Anglia si sa isi duca misiunea la bun sfarsit! Fie vorba intre noi, e foarte haioasa cealalta parte, de care nu ati aflat daca nu ati citit cartea 😉, cand d'Artagnan, dupa ce se intoarce cu eghiletii, pleaca din Paris in cautarea prietenilor sai cazuti pe drum. Cum ii va gasi pe fiecare e destul de surprinzator 😄 Lucrurile nu se opresc aici, cardinalul nu uita cine i-a zadarnicit planurile si vrea sa se razbune, mai ales ca este indemnat insistent sa faca asta si de Milady de Winter. Cei patru muschetari sunt trimisi impreuna cu regimentul lor la asediul cetatii La Rochelle, iar pe front se pot intampla multe...

marți, 9 martie 2021

”Povestea mea”, de Michelle Obama

Memoriile fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama.

Sunt doua perspective din care poti sa vezi cartea. Prima (cea pe care ea a vrut sa o transmita) fiind a luptei unei o femeie de culoare provenind dintr-un mediu defavorizat impotriva societatii conservatoare americane si cum a devenit ea persoana publica pe care o cunoastem acum. A doua perspectiva in care puteti vedea cartea este aceea a unei plangeri neincetate, in care pe doua pagini din trei trebuie sa spuna despre ceva tragic sau macar trist + o scriere in care totul e privit din perspectiva rasei... Este o diferenta destul de mare intre ceea ce vrea sa transmita si realitatea pe care o prezinta chiar ea. Faptul ca ar fi fost direct discriminata pe motive rasiale in copilarie nu are legatura cu realitatea descrisa chiar de ea, copilarind intr-un cartier din sudul Chicagoului in care majoritatea locuitorilor erau de culoare, deci nu avea cine sa o discrimineze! Apoi, sa ajungi la Princeton si Harvard, cum a facut ea, nu se poate spune ca e un semn ca a facut parte dintre cei defavorizati de viata in SUA... A, de ajuns a ajuns pe munca ei, fiind clar o persona inteligenta si ambitioasa + pe sprijinul parintilor, de care e foarte legata. Interesant modul in care se intalneste cu Obama si povestea lor de dragoste, din acest punct de vedere cartea ei fiind scrisa cu mult mai mult sentiment decat a lui. Cam 60% din carte este partea de dinainte ca Barack sa ajunga senator la Washinghton. Sa nu va asteptati ca va prezenta prea mult din dedesubturile muncii lui de senator si presedinte al SUA, concentrandu-se pe modul in care ea si cele doua fiice ale lor au trait aceasta perioada si pe realizarile ei din postura de Prima Doamna, mai ales campania pe care a condus-o in favoarea unei hrane sanatoase destinate copiilor americani. Cum recunoaste si ea si se ghiceste si in memoriile lui Barack Obama, Michelle s-a opus aproape de fiecare data cand viitorul presedinte american se hotara sa candideze undeva (fie la nivelul Illinoisului, fie la cel federal). Veti vedea justificarile ei in carte.

luni, 8 martie 2021

”Culoarea magiei”, de Terry Pratchett

Prima parte dintr-o serie absolut senzationala de carti, „Lumea Disc”! 😍😍😍

Twoflower, un cetatean al unui foarte secretos imperiu indepartat, ajunge in cel mai important oras de pe Lumea Disc, Ankh-Morpork. El vrea sa faca un lucru cu totul nou si neobisnuit pentru acest Univers, turism! 😁 Nu stie limba locala, insa faptul ca detine monede de aur cu care arunca generos in dreapta si stanga se pare ca il ajuta sa gaseasca macar un han. Totusi, aceleasi monede sunt gata sa-l bage in mari belele, mai ales ca a nimerit in cea mai rau famata zona a orasului. Poate cufarul sau de calatorie dotat cu sute de picioruse, o putere neobisnuita si porniri de criminal in serie sa ii fie de oarecare ajutor... Rincewind, cel mai inept magician din oras isi lua masa linistit in acelasi han. A avut mai demult un accident, cand a deschis o carte in care se aflau cele mai puternice vraji din lume si una dintre ele n-a avut altceva mai bun de facut si i-a intrat in cap, inlaturand aproape orice informatie magica era pe acolo. Asa ca acum nu stie decat o singura vraja, insa nu a spus-o niciodata pentru ca habar n-are ce face, dar ceva ii sopteste ca nici nu ar fi bine sa afle... Bun, cei doi intra in vorba si cum Rincewind stia limbi straine, Twoflower il angajeaza pe post de ghid si translator, platindu-l regeste inainte. Normal ca vrajitorul isi da seama ca speranta de viata a turistului in bomba in care se aflau si cu atatia bani la el era extrem de minuscula, comparandu-se ca micime doar cu aceea a oricui ar fi destul de nebun sa il intovaraseasca, asa ca asteapta frumusel ca Twoflower sa adoarma si el pleaca in treaba lui. Din pacate, tiranul local primise intre timp un mesaj de la conducatorul imperiului din care provenea Twoflower, prin care i se cerea sa il protejeze pe turist. Asa ca autoritatile in infasca pe vrajitorul fugar si ii pun in vedere ca daca a luat banii, acum trebuie sa faca tot ce poate sa isi tina in viata clientul + ii confisca aurul, dar asta e alta poveste 😜 Induiosat de argumentele tiranului, mai ales de acela ca daca Twoflower nu supravietuieste va fi executat imediat dupa, Rincewind se intoarce la han exact la timp pentru a asista la ditamai cafteala intre diversele bande locale, care se calcau in picioare pentru a ajunge prima la banii lui Twoflower. Eee, si cam de aici incepe extraordinara aventura a celor doi, care ii va purta din Ankh-Morpork-ul cuprins de flacari si apoi de inundatii, pe drumurile unde vor da nas in nas cu vestiti banditi de drumul mare, prin paduri fermecate dotate cu zane recalcitrante, prin temple bantuite sau in lupte pe dragoni care nu exista, dar care toarna cu foc destul de real. La final vor ajunge chiar la capatul propriu-zis al Pamantului, unde au o singura optiune ramasa, aceea de a sari in haul Universului! O sa vedeti in paginiile cartii de ce 😉 A + sunt urmati indeaproape de Moarte, care este super enervat si frustrat ca cei doi intarzie de fiecare data la intalnirile cu el + sunt pioni fara sa stie a unui joc intre doi zei, Soarta si O sansa la un milion + se intovarasesc cu un erou imbatabil, dar care nu este chiar profesor universitar la gandire + o sa zambiti gramada + o sa ramaneti suprinsi de evenimentele care se dau de-a berbeleacul intr-un ritm de tarantela!

vineri, 5 martie 2021

”20000 de leghe sub mari”, de Jules Verne

Un profesor universitar, Pierre Aronnax, pleaca intr-o expeditie pe mare pentru a dezlega misterul imensei si ciudatei balene care in ultimele luni este semnalata in diverse puncte de pe Glob. Este intovarasit de loialul sau slujitor flamand Conseil si se imprieteneste cu un viteaz harponier, dar foarte coleric, canadianul Ned Land.

Dupa mai multe luni de zile vasul pe care se aflau gaseste animalul marin cautat si are loc o adevarata lupta in cursul careia Aronnax si Ned Land cad in valuri, iar Conseil se arunca dupa ei pentru a-i ajuta. Spre imensa lor surpriza, salvarea vine chiar din partea „balenei”, aceasta dovedindu-se a fi, de fapt, un incredibil de avansat submarin condus de un personaj straniu, capitanul Nemo! Cei trei eroi sunt adusi la bordul submarinului („Nautilus”) si devin prizonierii / oaspetii capitanului Nemo, insotindu-l pe acesta in tot felul de aventuri extraordinare sub oceanele si marile Lumii! Vor vizita Atlantida scufundata, vor ajunge pe sub banchiza polara la Polul Sud, vor strabate o padure submarina, stramtoarea Torres, Oceanul Indian, Marea Rosie, Mediterana, Marea Sargaselor, Atlanticul, se vor lupta cu o caracatita gigantica si cu nave de razboi, vor vedea cum capitanul Nemo ajuta in secret diverse insurectii si vor descoperi peisaje si animale absolut incredibile. Aceasta in timp ce calatoresc intr-o adevarata minune a tehnicii moderne! Cei trei sunt fermecati de viata pe care o duc, insa lipsa libertatii ii face sa se gandeasca la o evadare, mai ales ca Nemo incepe sa afiseze unele laturi extrem de intunecate ale personalitatii sale... Peripetii formidabile care au facut atatia cititori sa viseze de peste 150 de ani!

joi, 4 martie 2021

”Voci din mormant. Razboiul a doi oameni in Irlanda”, de Ed Moloney

Incredibil ca s-a intamplat asa ceva in Europa Occidentala dupa cel de-al doilea razboi mondial! „The Troubles”, conflictul de zeci de ani din Irlanda de Nord, cel care s-a soldat cu mii de morti si zeci de mii de raniti!

Cei doi protagonisti ai cartii sunt doua personaje reale si foarte importante in conflictul respectiv. Brendan Hughes („Darkie”), cel care a fost comandantul operational al brigazii din Belfast a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), dar si liderul detinutilor IRA care au intrat in prima greva a foamei la inceputul anilor `80. David Ervine a fost membru in militia paramilitara loialista UVF, iar apoi liderul Partidului Unionist Progresist, una dintre principalele forte care a militat pentru pace. Aveti ocazia unica de a vedea razboiul chiar prin ochii celor doi, autorul bazandu-si cartea pe doua interviuri maraton acordate de Hughes si Ervine Universitatii din Boston. Cum cei doi au avut acces atat la nivelul de comanda al operatiunilor, dar au participat si la actiunile propriu-zise, puteti sa va faceti o imagine de ansamblu. Si, interviurile fiind secretizate, e de presupus ca au fost destul de sinceri in ele (de aceea cartea a aparut dupa moartea lor).

miercuri, 3 martie 2021

”Comoara din lacul de argint”, de Karl May

O adevarata cavalcada de aventuri in Vestul Salbatic, alaturi de Old Firehand, Old Shatterhand, Winnetou, Matusa Droll, Hobble-Frank si multi alti eroi de neuitat ai lui Karl May 🤗

Actiunea incepe pe raul Arkansas in teritoriile indiene de la nord de Texas, va va duce pe terenurile de vanatoare ale osagilor din actualul Kansas, apoi va va purta prin Colorado spre Muntii Stancosi si misteriosul Lac de Argint din Utah! Doi oameni cunosc locatia unui zacamant de argint aflat in Muntii Stancosi si se indreapta catre acesta pentru a-l exploata. Unul este Old Firehand, un vestit om al Vestului, iar celalalt „colonelul” Brinkley, un escroc foarte periculos. Cei doi se afla pe acelasi vas care strabate spre vest raul Arkansas, nestiind ca au aceeasi destinatie. In plus, pe urmele lui Brinkley este un faimos detectiv, Matusa Droll, care il urmareste pentru a-l aduce in fata justitiei. Pe vas lucrurile se complica atunci cand o pantera neagra scapa din menajeria unui circ. Escrocul profita de situatie pentru a fura o mare suma de bani de la un inginer care il insotea pe Old Firehand si fuge in timp ce nava esua. Brinkley isi continua drumul spre munti racoland din ce in ce mai multi infractori si devenind in curand seful unei adevarate bande. Cu ajutorul acesteia pune la cale jefuirea unei ferme din Kansas si chiar a unui tren in care se afla trezoreria companiei feroviare. In calea acestor planuri se pun Old Firehand si prietenii acestuia, Matusa Droll, Hobble-Frank, un lord englez plecat in cautare de aventuri si altii. Intre cele doua tabere va urma in curand o ciocnire sangeroasa, a carei desfasurare va las sa o vedeti singuri in carte 😉 In partea a doua a romanului personajele ajung in zona minei de argint, unde Brinkley ii convinge pe indienii utah sa il sprijine. Acum apar si Old Shatterhand si Winnetou, care sar in ajutorul lui Old Firehand!

marți, 2 martie 2021

”Berlin. Caderea - 1945”, de Antony Beevor

Scrie pe coperta ei: „Fascinanta, extraordinara, captivanta” si asa e, dat fiind ca arata extraordinar de bine atat atmosfera cat si ce s-a intamplat exact in marea batalie a Berlinului de la finalul celui de-al doilea razboi mondial, cand Hitler decide sa reziste pana la capat in fata asaltului zdrobitor Aliat!

O batalie incredibila care a durat mai multe luni, desi dezechilibrul de forte era imens, pe de o parte peste 2 milioane de soldati sovietici, pe de cealalta doar aproape 1 milion germani, insa si acestia in divizii incropite de multe ori din veterani, din raniti sau din aproape copii si avand un mare deficit logistic. Veti asista la ultimele zbateri ale Reichului, la planurile lui Hitler rupte de realitatea de pe front, care inca mai spera pana in ultimul moment ca armata sa va putea inconjura o parte din armata sovietica (celebrul filmulet viral reluat des pe fb cu diverse subtitrari in care cancelarul nazist se rasteste la generalii sai in fata unei harti). Veti vedea rezistenta inversunata de langa Oder si apoi de pe fiecare strada si pod din oras; luptele pana la moarte a unitatilor SS formate din straini, cei care stiu ca nu au nici o sansa sa scape; contraatacurile disperate, inclusiv cel din ultima noapte, cand efectivele inca active ale armatei germane incearca strapunga frontul pentru a ajunge la linia anglo-americana etc. Sunt multe momente care acum ne par absolut incredibile, dat fiind situatia generala de atunci a razboiului. Inchei tot cu un citat de pe coperta carti: „Aceasta extraordinara lucrare ne face sa simtim haosul si frica de parca fiecare picatura de sange ar fi a noastra. Este mai mult decat o abordare umana; este frumos scrisa, bine documentata si nu se lasa din mana.”

luni, 1 martie 2021

”Crima in Mesopotamia”, de Agatha Christie

O infirmiera este angajata pe un santier arheologic din Irakul interbelic pentru a avea grija de sotia sefului explorarilor. Pacienta are tot felul de vedenii stranii si o drama din trecut care pare ca o urmareste in continuare: fostul ei sot s-a dovedit a fi spion german si murise intr-un accident de tren exact inainte sa fie prins de justitie, iar fratele lui ii trimisese de-a lungul timpului scrisori de amenintare de fiecare data cand ea incepuse sa aiba o noua legatura sentimentala. Desi scrisorile incetasera sa ii soseasca dupa ce se casatorise din nou, era ferm convinsa ca viata ii este inca in pericol. La cateva zile dupa sosirea infirmierei se va dovedi ca sotia directorului avusese dreptate, fiind gasita ucisa la ea in camera!

Cartea este speciala din doua motive: - actiunea se desfasoara in mijlocul unor explorari arheologice, iar al doilea sot al Agathei Christie se ocupa exact cu domeniul acesta, asa ca putem sa mergem clar pe mana ei in descrierea atmosferei si realitatilor muncii in astfel de locuri 😉 - e una dintre putinele carti ale ei in care unul dintre personaje povesteste ce se intampla, aici fiind vorba de infirmiera. O sa apara la un moment dat si Hercule Poirot, care va prelua investigatia + se va petrece inca o crima. Nu spun mai mult, va las pe voi sa descoperiti cine este vinovatul 😁

marți, 23 februarie 2021

”Adevarul”, de Terry Pratchett

Cum a aparut presa scrisa pe Lumea Disc 😉

William de Worde are o afacere foarte originala, a observat ca diversi potentati de pe alte taramuri sunt foarte interesati de ce se intampla in Ankh-Morpork (cel mai puternic oras al planetei magice), asa ca le livreaza contra cost cate un ravas cu ultimele barfe sau noutati importante din oras. Totul merge destul de lin si plafonat pana cand de Worde afla de inventia unor pitici, o masinarie care permite printarea aproape instantanee a oricarui text! Entuziast, pune cap la cap lucrurile si lanseaza cu ajutorul piticilor primul cotidian al planetei! Succes imens instant! Numai ca se duce si partea de „lin” de care spuneam la inceput... 😁 Ziarul necesita stiri proaspete zilnic. De unde le ei? Ghilda gravorilor, care s-a simtit amenintata de aparitia jurnalului, lanseaza si ea un ziar concurent unde practica preturi de dumping si publica stiri ultra senzationale, dar false, facand o apriga competitie! Tiranul local este acuzat de crima si tot orasul pare ca sta pe un butoi de pulbere! In plus, de Worde a angajat ca fotograf un vampir care are o problema majora cu flash-ul de la blit + mai se trezeste si cu Vimes si garda orasului ca il ia la ochi! O adevarata distractie 😏 In toata nebunia, unul dintre reporterii ziarului primeste informatii despre afacerea cu tiranul orasului din partea unui misterios Deep Bone...

luni, 22 februarie 2021

”Uluitorul Maurice si rozatoarele lui educate”, de Terry Pratchett

Povestea e croita dupa cea clasica: un orasel este invadat de sobolani, oamenii nu stiu ce sa mai faca pentru a-i goni si apeleaza in ultima instanta la un muzicant ambulant care va vraji rozatoarele cu fluierul sau si ii va duce afara din localitate.

Fiind vorba de Terry Pratchett sunt ceva diferente 😉: totul este o escrocherie pusa la cale de o pisica vorbitoare (Maurice), care se bazeaza pe niste sobolani inteligenti + pe un pusti cu mutra de prost, dar care stie sa cante din fluier. In plus, unul dintre sobolani sperie oamenii dansand step, altul isi pune intrebari existentiale de genul „ce este un sobolan?”, altul conduce o escadra de sobolani anticapcane, liderul grupului nu ii intelege pe adolescentii care doresc altceva de la viata in afara de a supravietui, iar planul lor general pare sa fie acela de a ajunge pe o insula pustie unde sa intemeieze o noua societate! Inselatoria functioneaza cu succes si intreaga ceata a strans deja o suma considerabila de la orasele recunoscatoare ca au fost scapate de napasta. De aceea sobolanii considera ca a venit timpul sa ii puna capat si sa plece in sfarsit pe mare catre insula mult visata. Maurice reuseste sa ii convinga sa dea o ultima lovitura si incep pregatirile sa invadeze orasul Bad Blintz. Aici insa lucrurile se complica neasteptat, locuitorii orasului deja fiind confruntati cu o invazie de rozatoare si platind sume fabuloase si cam degeaba unor vanatori de soareci. Dincolo de aceasta, ceata lui Maurice isi va da rapid seama ca va trebui sa infrunte un inamic neasteptat, ascuns, puternic si extrem de malefic, pe legendarul Rege al Sobolanilor! Romanul face parte din seria „Lumea Disc” si Terry Pratchett l-a gandit ca special dedicat copiilor, fiind primul de acest gen din serie. Totusi, mie imi pare nu numai ca tot adolescentii si adultii sunt tinta lui, dar si ca e cartea cu cele mai multe accente horror din toata seria!

vineri, 19 februarie 2021

”Vulcanul de aur”, de Jules Verne

Actiunea se petrece la sfarsitul secolului al XIX-lea, pe timpul Goanei dupa Aur din nordul Americii.

Doi veri canadieni, Summy si Ben, se trezesc cu o mostenire originala din partea unui unchi: un posibil teren aurifer in Klondike. Desi primul dintre ei nu este deloc interesat de toata aceasta poveste, al doilea reuseste sa il convinga ca ar fi bine sa dea macar o tura pana la locatia respectiva, sa estimeze direct valoarea ei inainte sa o vanda. Astfel vor porni intr-o aventura care ii va duce printre gheturile din Alaska si nordul Canadei + prin societatea extrem de dura a cautatorilor de aur! Acolo se vor intalni cu doua verisoare din State 😉, care sunt gata sa infrunte o lume aproape exclusiv a barbatilor, in pofida tuturor greutatilor si prejudecatilor. In plus, exact langa terenul lor este acela a doi texani violenti, mai mult banditi decat cautatori de aur si aceasta vecinatate va duce rapid la un conflict deschis. Adaugati si un cutremur devastator, un misterios vulcan plin cu aur si intinderea inghetata si neexplorata a nordului cu toate pericolele ei! Sa nu va asteptati la un Jules Verne clasic, adica plin cu elemente tehnice si SF pentru epoca scrierii, ci la un roman de aventuri. De altfel, cred ca printre primele trei ale lui pe acest gen! 🤗

joi, 18 februarie 2021

”Enigma: O noua perspectiva asupra vietii lui Charles Stewart Parnell”, de Paul Bew

In engleza titlul este ”Enigma: A New Life of Charles Stewart Parnell”.

Charles Stewart Parnell este regele neincoronat al Irlandei sfarsitului de secol al XIX-lea, fiind extrem de popular si conducand atunci lupta pentru obtinerea autonomiei insulei in cadrul Imperiului Britanic. A ajuns foarte aproape de victorie, dat fiind ca in mai multe randuri de alegeri situatia politica din parlamentul de la Londra ii dadea pe conservatori si liberali la egalitate si partidul condus de el era cel care inclina balanta. Foarte interesant pentru noi este sa faci o paralela intre ce se intampla atunci in Irlanda cu ce se intampla in Transilvania. veti vedea neasteptat de multe asemanari! Si e foarte tare ca nu doar in acel moment! Veti descoperi in paginile biografiei sale un personaj foarte darz in tot ce intrepindea, fie ca e vorba de politica sau iubire. In acelasi timp era si foarte superstitios, fiind faimos modul in care evita cifra 13 (se spune ca un ”tratat” pe care l-a incheiat cu autoritatile britanice a avut 14 puncte la cererea lui expresa sa se mai adauge unul, cand in prima forma erau doar 13 😁), dar si faptul ca se ferea de culoarea verde, considerand ca ii poarta ghinion (total ironic, fiind culoarea patriotilor irlandezi pe care ii reprezenta), ramanand celebru momentul cand in inchisoarea in care era detinut multi dintre cei inchisi ajunsesera sa poarte ciorapi si haine verzi pentru ca le primea Parnell de la admiratoare si el le dadea mai departe pe toate ca sa scape de ele! Ironia continua, de data asta in mod trist, in ceea ce priveste modul in care i-a fost distrusa cariera politica. Traia de multi ani cu o femeie casatorita cu altcineva, insa care era despartita in fapt de acela, divortul fiind greu de obtinut din cauza obiceiurilor vremii. Presa britanica a pornit un adevarat scandal, in mod clar motivat politic, prezentand relatia lui in asa mod incat parea un adevarat Casanova care fugea noaptea de la amante pe geam... In pofida faptului ca el, un protestant, a luptat pentru obtinerea autonomiei Irlandei, un deziderat dorit mai ales de catolicii din insula, acestia din urma au fost cei care l-au parasit in masa in urma scandalului... (de aceea am spus de ironie) Lucrul acesta i-a afectat grav sanatatea si a decedat la scurt timp dupa.

miercuri, 17 februarie 2021

”Cinci saptamani in balon”, de Jules Verne

Este primul volum pe care il va publica Jules Verne la editura Hetzel, inceputul unei colaborari care va continua cu mare parte din seria de carti pe care o cunoastem si indragim multi dintre noi 😉

Un savant, Samuel Fergusson, pregateste o expeditie speciala in Africa: va pleca din Zanzibar si va cauta izvoarele Nilului, dar nu in mod obisnuit ci... in zbor la bordul unui balon cu hidrogen! Este intovarasit de slujitorul lui, Joe, și de amicul sau, vanatorul Richard Kennedy. Cei trei trec prin tot felul de aventuri, de la o lupta cu pasari uriase si pana la aceea cu indigenii, ori ajung in momente in care totul pare pierdut sau sunt aproape sa moara de sete. Pentru acele timpuri in care traseul ales de personaj era inca in mare parte o pata alba pe hartile europene, iar zborul era ceva intre SF si incercarile unor temerari, va dati seama ca volumul era mult mai wild decat ne pare acum! 😋