Scrie pe coperta ei: „Fascinanta, extraordinara, captivanta” si asa e, dat fiind ca arata extraordinar de bine atat atmosfera cat si ce s-a intamplat exact in marea batalie a Berlinului de la finalul celui de-al doilea razboi mondial, cand Hitler decide sa reziste pana la capat in fata asaltului zdrobitor Aliat!
O batalie incredibila care a durat mai multe luni, desi dezechilibrul de forte era imens, pe de o parte peste 2 milioane de soldati sovietici, pe de cealalta doar aproape 1 milion germani, insa si acestia in divizii incropite de multe ori din veterani, din raniti sau din aproape copii si avand un mare deficit logistic. Veti asista la ultimele zbateri ale Reichului, la planurile lui Hitler rupte de realitatea de pe front, care inca mai spera pana in ultimul moment ca armata sa va putea inconjura o parte din armata sovietica (celebrul filmulet viral reluat des pe fb cu diverse subtitrari in care cancelarul nazist se rasteste la generalii sai in fata unei harti). Veti vedea rezistenta inversunata de langa Oder si apoi de pe fiecare strada si pod din oras; luptele pana la moarte a unitatilor SS formate din straini, cei care stiu ca nu au nici o sansa sa scape; contraatacurile disperate, inclusiv cel din ultima noapte, cand efectivele inca active ale armatei germane incearca strapunga frontul pentru a ajunge la linia anglo-americana etc. Sunt multe momente care acum ne par absolut incredibile, dat fiind situatia generala de atunci a razboiului. Inchei tot cu un citat de pe coperta carti: „Aceasta extraordinara lucrare ne face sa simtim haosul si frica de parca fiecare picatura de sange ar fi a noastra. Este mai mult decat o abordare umana; este frumos scrisa, bine documentata si nu se lasa din mana.”