vineri, 20 mai 2016

"Familiile boieresti romane", de Octav-George Lecca

A fost publicata prima data la 1899 si are ca autor un membru al unei astfel de familii, deci are avantajul de a fi fost foarte apropiat de informatia primara, povestile transmise oral in diferitele familii din jurul lui, multe dintre ele fiind acum disparute, sau documentele lor.

Practic, este rezumat jumatate de mileniu de istorie a Tarii Romanesti si Moldovei, aceste familii fiind cele care au luat deciziile la nivel politic. O sa dati peste o adevarata increngatura, multe dintre ele ajungand sa aiba diverse ramuri, in plus mai si schimbandu-si numele in unele cazuri, astfel ca, daca sunteti pasionati de istoria Romaniei veti avea ocazia sa umpleti ceva goluri sau sa va devina mai clare niste situatii importante.

joi, 19 mai 2016

"Sclavii pamantului", de Vintila Corbul

Daca doriti sa vedeti cum scrie un mare romancier la 18 ani, aceasta carte raspunde: foarte bine! Si tineti cont ca nu este nici macar prima a lui Vintila Corbul, ci a doua publicata.

Actiunea este setata in Romania perioadei interbelice, personajele fiind cele din cercul unei boieroaice de moda veche, Sultana Basarab. Se vede aici ca Vintila Corbul stie despre ce scrie, fiind vorba de lumea din jurul lui, cea a vechilor familii boieresti dar si a satelor, sau a Bucurestiului netrecut prin al doilea razboi mondial si perioada comunista, oamenii din ea fiind plini de viata si extrem de reali.

Cartea este interesanta si daca o privesti ca o fereastra catre trecut, unele evenimente atunci foarte importante, precum chestiunea cumpararii teren ieftin in Cadrilater, o oportunitate problematica dar care se prezenta ca o adevarata loterie datorita riscurilor si beneficiilor potentiale, pierzandu-se din memoria noastra...

Linia directoare a romanului este pamantul, mosia, cea pe care unii incearca sa o mentina, altii sa o largeasca si imbunatateasca, altii abia acum sa o cumpere, dar care reprezenta pentru aproape toata lumea scopul final in viata, asigurarea cea mai completa pentru generatiile viitoare, un sentiment intrerupt cumva de perioada comunista...

miercuri, 18 mai 2016

"Nemesis", de Isaac Asimov

Omenirea s-a impartit in doua: pe de o parte cei care au ramas pe Pamant si pe de cealalta parte cei care traiesc in uriase statii spatiale in jurul Terrei.

Pe una dintre statiile spatiale se fac doua descoperiri uriase: o noua stea foarte apropiata de Sistemul Solar si o metoda noua de propulsie, mult mai puternica decat tot ce exista pana atunci. Conducerea statiei se hotaraste sa profite de cele doua noutati si pornesc spre steaua respectiva, denumita Nemesis, pentru a intemeia acolo o civilizatie noua, rupta total de cea a Pamantului si exact astfel cum si-o doreau locuitorii statiei.

Ajungand la steaua respectiva, vor gasi o planeta cu un satelit natural pe care pare ok sa intemeieze noua civilizatie numai ca se vor lovi de niste probleme neasteptate, avand de-a face cu un organism inteligent de marimea intregii planete.

Intre timp, pe Pamant este descoperita o metoda de propulsie si mai puternica precum si faptul ca noua stea nu este stationara ci se indreapta catre Sistemul Solar, amenintand sa il distruga. Se creaza o adevarata fobie impotriva celor care plecase cu statia spatiala spre stea si este trimisa pe urma lor o nava spatiala.

Ca sa termin ca intr-o prezentare la TV :) "Vor reusi pamantenii sa salveze planeta noastra de la distrugerea de catre steaua calatoare? Aflati in carte!". :-D

marți, 17 mai 2016

"Istoria prostitutiei". de Mircea Balan

De fapt chestia cu "prostitutia" este doar un pretext al autorului pentru a prezenta o istorie a sexualitatii umane incepand din Orientul antic, trecand prin Grecia antica si Roma antica, ajungand la Evul Mediu si, de la acesta, la perioada moderna a Occidentului si nu numai.

Este tipul acela de carte din care vei avea ce povesti la o bere ;-) fiind atat analize interesante privind modul in care s-a exprimat sexualitatea de-a lungul timpului dar si exemple destul de picante, inclusiv din niste timpuri care au ramas la suprafata ca fiind destul de reci pe acest plan - cum a fost perioada Victoriana din Anglia - dar care aveau niste dedesubturi mult mai fierbinti :-D

"Laleaua neagra", de Alexandre Dumas

Actiunea se petrece in Olanda la trecerea dintre veacul al XVII-lea in cel al XVIII-lea - adica, pentru a fi mai usor de fixat timpul: cand era la noi domn Constantin Brancoveanu si la francezi rege Ludovic al XIV-lea ;-)

Se imbina in carte atat o parte de politica - pe fondul asasinarii unui fost prim ministru olandez si al fratelui sau - cat si partea romantica - de, e Alexandre Dumas ;-)

Orasul Harlem pune in joc un premiu imens pentru florarul care va reusi sa creeze o lalea perfect neagra. Un tanar este aproape de a reusia acest lucru, insa este arestat si dus la inchisoare. Acolo se va indragosti de fiica temnicerului dar va fi implicat si intr-o poveste complicata de natura politica.

"Memorii", de Constantin Argetoianu

Cele mai directe memorii pe care le-am citit pana acum, cel putin ca limbaj ;-)

Argetoianu, unul dintre marii oameni politici ai perioadei interbelice, face un tablou foarte sincer a lumii politice din acea perioada, dand la o parte miturile care s-au construit intre timp in jurul imaginii unor oameni politici ca Titu Maiorescu, Ionel Bratianu, Marghiloman, Carp, Take Ionescu si altii.

Prima parte a memoriilor o are dedicate copilariei si adolescentei sale, petrecute in anii 1880 la mosia familiei, la Craiova si in Bucuresti. Este foarte tare sa cunosti prin ceea ce poveste lumea de atunci, chit ca este vorba doar de cea a high-life-ului, facand parte dintr-o familie veche de boieri. Este o lume extrem de colorata si ciudata pentru noi, desi au trecut de la ea doar 130 de ani.

In partea a doua a memoriilor prezentarea se muta pe perioada de la al doilea razboi balcanic - un  prilej foarte bun de a afla mai multe despre participarea Romaniei la el, pentru ca in manuale se cam trece cumva rapidulet peste - la inceputul primului razboi mondial. Daca ai citit despre perioada respectiva dar nu ai apucat sa ajungi si la aceste scrieri ale lui Argetoianu vei avea o supriza foarte placuta, deoarece sigur te va suprinde cu un element pe care nu il stiai - de exemplu, eu nu stiam ca inca inainte de razboi Ionel Bratianu pusese pe tapet chestiunea agrara si a votului necenzitar, la noi la orele de istorie ramaneai cu impresia ca aceste chestiuni au venit pe fondul presiunii primului razboi mondial si al sacrificiilor facute in el de tarani si a evenimentelor legate de instaurarea comunismului in Rusia.

luni, 16 mai 2016

"Omul din castelul inalt", de Philip K. Dick

In carte, cel de-al doilea razboi mondial a fost castigat de Germania si Japonia iar SUA anilor `60 este impartita de 20 de ani intre aceste puteri Un autor misterios, cunoscut ca doar "omul din castelul inalt" publica un best-seller sf in care actiunea se petrece intr-o lume in care in ultima conflagratie mondiala invingatori fusesera anglo-saxoni si SUA sunt o mare putere mondiala. Aceasta idee indrazneata intriga pe personajele cartii lui Philip K. Dick, facandu-le se plece intr-o cursa de descoperire a scriitorului, mai ales ca in jurul lor au loc tot felul de evenimente ciudate a caror cheie pare ca sta tot la acesta.

Un SF intr-un alt SF, o realitate paralela vorbind despre realitatea noastra, una dintre cele mai cunoscute, pe buna dreptate, carti ale lui Philp K. Dick ;-)