Care este modul de lucru si structura Parlamentului European, cum sunt alesi membrii lui, care ii sunt competentele si ce relatii are cu celelalte institutii ale Uniunii Europene.
Mai ales acum, cand se vorbeste despre posibilitatea scindarii Uniunii sau a transformarii ei intr-un super stat, este interesant a se cunoaste cum functioneaza ea cu adevarat. In plus, daca tot suntem chemati in 2 ani sa ne alegem reprezentantii in el, sa stim si ce pot face acolo.
marți, 18 aprilie 2017
sâmbătă, 15 aprilie 2017
”Fahrenheit 451”, de Ray Bradbury
Intr-un viitor, cartile sunt arse de pompieri pentru a nu ”deranja” populatia cu tot felul de idei care ar putea-o scoate din fericirea artificiala impusa.
In jur, insa, societatea se indreapta spre Apocalipsa, un razboi devastator fiind iminent iar oamenii resimt la nivel individual pierderea umanitatii, devenind extrem de fragili din punct de vedere psihic.
Personajul principal, unul dintre ”pompieri”, este pus pe ganduri de utilitatea meseriei lui si incearca sa inteleaga care este pericolul reprezentat de carti. De aici si pana la a ajunge in situatia sa fie urmarit de politie si ceilalti pompieri pentru a fi lichidat nu mai este decat un pas. Urmeaza o cursa contracronometru pentru a se salva, precum si de a vedea daca umanitatea mai are o sansa sau este destinata pieirii!

joi, 10 noiembrie 2016
"Intamplari traite de altii", de Ion Baiesu
Baiesu este unul dintre cei mai importanti scriitori romani din generatia `60-`80, fiind autorul romanului Balanta - cel transpus in film de Lucian Pintilie - dar si a celebrilor pentru acea vreme Tanta si Costel. A fost si un scenarist cu multe filme la activ, cel mai cunoscut fiind "Asta seara dansam in familie", care ii avea ca personaje principale pe Dem Radulescu si Sebastian Papaiani - acestia interpretand niste escroci sentimentali :-D
In aceasta carte veti regasi mici schite ale lui, pline de umor si de atmosfera acelor ani. Este, astfel, si o lectura haioasa dar si o incursiune interesanta in Romania anilor `60-`80 pentru cei care nu i-au cunoscut - pentru cei care i-au cunoscut, este un prilej foarte bun de a ii rememora razand ;-)

miercuri, 9 noiembrie 2016
"Traian", de Julian Bennet
Stiu, am tot invatat la istorie despre el si razboaiele daco-romane. Dar cu atat mai mult cred ca este tare sa citesti o analiza bine realizata de catre un istoric strain, care are avantajul ca e mult mai obiectiva decat ar putea-o scrie unul roman ;-)
Traian este imparatul care chiar a ramas in istoria universala ca unul dintre cei mai importanti dintre conducatorii Romei, de altfel, multi dintre istorici considera ca el a inceput Epoca de Aur a Imperiului Roman care a durat pana in ultima parte a secolului al II-lea. Nu numai victoriile militare si faptul ca imperiul a cunoscut expansiunea sa maxima pe timpul sau i-a adus aceasta consideratie, dar si politicile sale interne cat si modul lui de a se purta cu oamenii obisnuiti.
Autorul realizeaza o analiza foarte interesanta, plecand de la relatiile si intrigile politico-militare care a dus la ascensiunea pe tron a lui Traian - foarte important in acest sens a fost atat tatal sau, Traianus, a carui ascensiune politica are radacini in epoca lui Nero si Vespasian, cat si familia mamei lui, legata de multe familii din establishmentul imperial ;-) - si continua cu modul in care a contribuit imparatul la crearea noii ere + desfasurarea celebrelor sale razboaie cu dacii si partii si o analiza a personalitatii sale.

Etichete:
antichitate,
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
despre,
detalii,
imperiul roman,
istorie,
Julian Bennet,
recenzie,
rezumat,
roma,
scriitor,
Traian
"Opere" volumul 2, de D. D. Patrascanu
Un scriitor foarte bun de la inceputul secolului al XX-lea, din Iasi, cu un stil influentat de particularitatile locale, fie ca este vorba de cele de vorbire, fie de obisnuintele acelor timpuri, care, veti vedea ca nu sunt chiar atat de diferite de cele ale noastre, desi suntem la o suta de ani distanta :-D
Are un umor care poate fi comparat in anumite aspecte cu cel al lui Caragiale, mai ales ca in acest volum sunt si mici schite dramaturgice nu numai proza pura. Totusi, spre deosebire de Caragiale care si-a concentrat cariera mai ales pe scris, D. D. Patrascanu a fost si profesor de istorie si important politician al timpului, lucruri care ii influenteaza si opera.
Multe dintre schite se vad ca sunt create din propria experienta de viata, ceea ce pentru mine a fost foarte interesant, din perspectiva de a cunoaste societatea romaneasca a acelor timpuri.

marți, 8 noiembrie 2016
"Valea Mortii", de Karl May
In unele editii o mai gasiti si ca partea a doua a trilogiei "Tragedia familiei Adlerhorst".
Actiunea care debutase in "Dervisul" in Orient se muta in America.
Vestitul "Trifoi", format din micul, activul si hatrul Sam Hawkens impreuna cu cei doi prieteni ai sai nedespartiti, Will Parker si Dick Stone salveaza o caravana de imigranti nemti si pleaca pentru a ii intalni in Valea Mortii din California pe Old Firehand si Winnetou, care se grabeau sa o apere pe misterioasa Paloma Nakana de un pericol iminent.
Intre timp, lordul David Lindsay isi indeplineste visul sau de a calatorii in Vestul Salbatic, pe care il cunoaste atat de bine din povestirile fostului sau tovaras de drum, Kara ben Nemsi ;-) In goana dupa aventuri, pentru care "este dispus sa plateasca oricat", cu banul jos :-D, ajunge la timp pentru a participa la o urmarire plina de peripetii pe fluviul Colorado. Entuziasmul sau este cu atat mai mare cu cat ii are alaturi pe multe dintre personajele despre care ii povestise atatea bunul sau prieten Kara Ben Nemsi.
Confruntarea finala are loc in Valea Mortii, implicand nu numai pe personajele de mai sus dar si mai multi membri ai familiei Adlerhorst, precum si triburi razboinice de indieni care complica expeditia de salvare. in plus, tainele care inconjoara familia Adlerhorst incalcesc si mai mult lucrurile!

Adlerhorst,
aventuri,
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
David Lindsay,
despre,
detalii,
karl may,
recenzie,
rezumat,
roman,
sam hawkens,
scriitor,
Valea Mortii,
vestul salbatic
"Istorii", de Polybios
Scrisa acum peste 2.200 de ani! cartea descrie cele mai importante evenimente care s-au petrecut intre anii 264 i.Hr. si 146 i.Hr. in zona Mediteranei, insistand mai ales pe cele legate de ascensiunea ca superputere a Romei. Astfel, veti citi despre razboaiele punice - cartea fiind una dintre cele mai importante surse despre ele; despre cele dintre Macedonia si Roma - prima este condusa de Perseus, nu de Alexandru cel Mare, dar tot a fost o infruntare epica; despre statele grecesti ale timpului si relatiile dintre ele; sau despre Egipt, Bizant si alte locuri importante.
Partea foarte interesanta este ca autorul fie a participat direct la evenimentele descrise, fie a avut acces direct la martori oculari ale lor sau chiar la unele dintre personajele cele mai importante ale acestora, fiind timp de multi ani in anturajul familiei Scipionilor la Roma. In plus, oricum facea parte dintr-o familie importanta din orasul natal, care se remarcase la conducerea treburilor politice si a participat personal la multe momente extrem de importante ale istoriei, inclusiv asediul Cartaginei!
Din pacate nu s-a pastrat integral opera, o sa vedeti ca la un moment dat se sare din fragment in fragment, dar si asa este foarte frumos sa privesti prin aceasta fereastra directa deschisa catre lumea de acum mii de ani!

cartagina,
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
despre,
detalii,
istorie,
istorii,
Polybios,
recenzie,
rezumat,
roma,
scriitor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)