Sunt scrise in jurul anului 100, cand la Roma era imparat Traian! Din pacate nu vorbeste si despre campania acestuia in Dacia, dar gasiti o gramada de informatii despre alte evenimente importante ale timpului, care au ajuns la noi doar prin intermediul acestor carti.
Sunt trei volume, primul cuprinde ”Dialogul despre oratori”, viata lui Agricola si opera despre Germania, celelalte doua sunt Istorii si Anale (descriu perioada de la Tiberius la Anul celor patru imparati - 69). Opera lui era mult-mult mai vasta dar, din pacate, o mare parte din ea s-a pierdut... Oricum, se pare ca e un miracol si faptul ca au ajuns pana la noi o mare parte din fragmentele care inca exista!
Cam aiurea ca editorul a ales sa inceapa cu partea cea mai plicitisitoare :-D, aceea despre oratori. Va propus sa sariti direct la viata lui Agricola - aceasta fiind si cea mai interesanta parte pentru ca informatiile le are in mod direct, faimosul general roman fiind chiar socrul lui Tacitus! Veti vedea, astfel, descrierea campaniei din Britania la prima mana ;-) Chiar se ghiceste usor ca prezentarea porneste de la cineva care a fost acolo, prin modul detaliat in care este descrisa tactica aplicata de romani in batalii sau atmosfera din tabara. Foarte interesant, in acest sens, si modul in care deduci cum era viata sub un imparat precum Domitian: Agricola isi face intrarea in Roma pe sest, noaptea, dupa campania sa incununata cu succes, pentru a nu starni gelozia imparatului!
Se afișează postările cu eticheta opere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta opere. Afișați toate postările
sâmbătă, 27 ianuarie 2018
”Opere”, de Tacitus
miercuri, 9 noiembrie 2016
"Opere" volumul 2, de D. D. Patrascanu
Un scriitor foarte bun de la inceputul secolului al XX-lea, din Iasi, cu un stil influentat de particularitatile locale, fie ca este vorba de cele de vorbire, fie de obisnuintele acelor timpuri, care, veti vedea ca nu sunt chiar atat de diferite de cele ale noastre, desi suntem la o suta de ani distanta :-D
Are un umor care poate fi comparat in anumite aspecte cu cel al lui Caragiale, mai ales ca in acest volum sunt si mici schite dramaturgice nu numai proza pura. Totusi, spre deosebire de Caragiale care si-a concentrat cariera mai ales pe scris, D. D. Patrascanu a fost si profesor de istorie si important politician al timpului, lucruri care ii influenteaza si opera.
Multe dintre schite se vad ca sunt create din propria experienta de viata, ceea ce pentru mine a fost foarte interesant, din perspectiva de a cunoaste societatea romaneasca a acelor timpuri.

joi, 21 ianuarie 2016
"Opere", de Moliere
"Opere", de Moliere.
Mare parte din piesele lui Moliere, desi scrise in secolul al XVII-lea, sunt haioase si acum. In plus, este foarte interesant sa vezi prin ochii autorului societatea franceza a acelor vremuri. Da, bineinteles ca a folosit tuse mai groase cand a construit anumite personaje plecate de la oameni reali din jurul lui, tocmai pentru a atrage atentia asupra lucrurilor care lui i se pareau aiurea, dar important este ca modelul exista. Chiar e foarte interesant faptul ca a reusit sa scrie piesele si sa le si joace, in conditiile in care se lua de varfurile societatii, nobilii, burghezii bogati sau oamenii bisericii.
Tare ca exista pe youtube filmul Avarul cu Louis de Funes, il recomand:
https://www.youtube.com/watch?v=tPC8m6XE2Xw
In plus, merita sa ascultati o parte din piesele lui la:
https://www.youtube.com/watch?v=N3PGmr-Y88o
https://www.youtube.com/watch?v=FVSsDkKZiqM
https://www.youtube.com/watch?v=6kptCDHEl50
https://www.youtube.com/watch?v=MnrW91nwVgo
https://www.youtube.com/watch?v=7g5rNqfSZwg
https://www.youtube.com/watch?v=ZmVdDr1g9nc
https://www.youtube.com/watch?v=uyCo-K_jdjE

marți, 22 septembrie 2015
"Opere", de Sallustius
Numele intreg al autorului este Gaius Sallustius Crispus, bine de stiut pentru a nu se confunda cu alti tizi ai sai din antichitate ;-) A trait intr-una dintre perioadele cele mai agitate ale Romei, respectiv in mijlocul secolului 1 inaintea erei noastre, perioada marcata prin razboaiele civile dintre Marius si Sulla si cele dintre Cezar si Pompei. A fost o perioada extrem de periculoasa pentru oamenii politici ai timpului, de exemplu, atunci, au fost aplicate "proscriptiile": cand ajungea unul dintre partide la putere, emiteau o lista de condamnari la moarte a adversarilor politici, fara nici o judecata, si acestea se aplicau aproape imediat, putini scapand.
Cele mai importante parti ale operei sale se refera la Conspiratia lui Catilina si razboiul impotriva lui Jugurtha, fiind o sursa foarte importanta de informatii pentru noi, dat fiind ca a fost contemporan cu aceste evenimente

Etichete:
antichitate,
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
despre,
Gaius Sallustius Crispus,
istorie,
opere,
recenzie,
rezumat,
roma,
sallustius,
scriitor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)