James al II-lea Stuart a fost ultimul rege catolic al Angliei si cel din urma din dinastia Stuarzilor, fiind inlaturat de la putere in 1688 de ”Glorioasa Revolutie” care l-a adus pe tron pe William de Orania, un prim pas catre instalarea pe tronul Angliei a actualei dinastii, cea de Hanovra - da, e asa noua! :-D
Daca respectiva revolutie, care l-a indepartat de pe tron, a fost destul de rapida si nu cu mari complicatii, nu la fel au stat lucrurile in urmtorii 60 de ani, in care atat el cat si urmasii sai au incercat sa isi recapete tronul. Aceste decenii au vazut diverse rascoale si chiar actiuni armate extrem de puternice - de altfel, atunci s-au inregistrat si ultimele lupte din istorie la sol pe teritoriul Angliei!
Partida celor care sustineau dinastia Stuart a luat numele de ”iacobiti” si a avut cel mai mare sprijin in Irlanda si Scotia, impletindu-se atat cu nationalismul local cat si cu problematica diverselor confesiuni din Marea Britanie a acelor timpuri.
In carte sunt trecute in revista motivatia si principalele momente ale miscarii iacobite - veti putea zambi la unele actiuni care ne apar acum destul de prost organizate si fara sansa de izbanda, dar la momentul desfasurarii lor parand ca pot avea succes. Oricum, este un capitol mai putin vizibil la noi din istoria Marii Britanii si care poate sa ne ajute sa intelegem mai bine relatia Anglia/Scotia sau Anglia/Irlanda, lucru important, mai ales acum, in contextul Brexitului si al reaparitiei diverselor miscari de autonomie sau independenta in Europa.
marți, 3 octombrie 2017
luni, 8 mai 2017
”Unificarea Italiei”, de Andrina Stiles
Personaje istorice de mare calibru, precum Mazzini, Garibaldi sau Cavour sunt eroii unei epopei impresionante, intinse pe zeci de ani. De altfel, cartea analizeaza pe scurt o perioada foarte larga, 1815-1870, punctata de miscari puternice aproape in fiecare decada - revolutii, rascoale, razboaie.
Foarte interesant sa o privim in paralel cu ceea ce se intampla in tarile romane in acea epoca, putem sa gasim multe paralelisme si legaturi!
Foarte interesant sa o privim in paralel cu ceea ce se intampla in tarile romane in acea epoca, putem sa gasim multe paralelisme si legaturi!
Etichete:
Andrina Stiles,
carte,
carti,
Cavour,
comentariu,
dan nita,
despre,
detalii,
Garibaldi,
istorie,
italia,
Mazzini,
recenzie,
rezumat,
scriitor,
Unificarea Italiei
vineri, 5 mai 2017
”Supliment vesel duminical”, de Jaroslav Hasek
Sunt scurte povestioare ale autorului romanului ”Peripetiile bravului soldat Svejk”, printre care veti gasi inclusiv aventurile lui Svejk inainte de primul razboi mondial, cand veti vedea ce traznai au determinat armata sa il dea afara pentru prostie.
Scrise cu mare umor, multe dintre ele pornesc de la experientele proprii ale autorului, cum ar fi cele care ii au ca eroi pe redactorii de la o revista despre animale - Hasek a fost dat afara de la una datorita faptului ca a inventat animale noi pentru a scrie articole de succes la public, exact asa cum face ziaristul din povestioarele din aceasta carte - sau cei implicati in viata politica antebelica din Austro-Ungaria.
Scrise cu mare umor, multe dintre ele pornesc de la experientele proprii ale autorului, cum ar fi cele care ii au ca eroi pe redactorii de la o revista despre animale - Hasek a fost dat afara de la una datorita faptului ca a inventat animale noi pentru a scrie articole de succes la public, exact asa cum face ziaristul din povestioarele din aceasta carte - sau cei implicati in viata politica antebelica din Austro-Ungaria.
Etichete:
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
despre,
detalii,
Jaroslav Hasek,
povestioare,
recenzie,
rezumat,
scriitor,
Supliment vesel duminical,
Svejk,
umor
”Imperiul otoman, 1450-1700”, de Andrina Stiles
Am invatat la istorie atatea despre luptele voievozilor romani cu turcii iar aceasta carte analizeaza exact perioada aceea, din perspectiva functionarii si relatiilor generale ale Imperiului Otoman. De aceea, putem sa vedem si alta perspectiva, pentru a ne-o intregi pe a noastra.
Sunt prezentate domniile sultanilor incepand cu cea a lui Mahomed Cuceritorul si pana la cele din timpul vizirilor Koprolu, adica perioada de maxima importanta a Imperiului otoman. Autorul insista foarte mult pe cauzele interne si externe care au dus atat la extinderea statului si la impunerea sa ca una dintre cele mai mari puteri ale timpului dar si pe cele care au determinat decaderea lui.
Sunt prezentate domniile sultanilor incepand cu cea a lui Mahomed Cuceritorul si pana la cele din timpul vizirilor Koprolu, adica perioada de maxima importanta a Imperiului otoman. Autorul insista foarte mult pe cauzele interne si externe care au dus atat la extinderea statului si la impunerea sa ca una dintre cele mai mari puteri ale timpului dar si pe cele care au determinat decaderea lui.
Etichete:
Andrina Stiles,
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
despre,
detalii,
evul mediu,
imperiul otoman,
istorie,
recenzie,
rezumat,
scriitor,
turcia
joi, 4 mai 2017
”Lumea fluviului. Vasul miraculos”, de Philip Jose Farmer
A doua parte din seria ”Lumea Fluviului” il are ca erou pe Mark Twain, renascut pe o planeta foarte ciudata, laolalta cu toata populatia care a trait candva pe Terra!
Pe planeta se afla un fluviu imens care curge labirintic incepand de la Polul Nord. Pe malurile lui, omenirea este extrem de amestecata, fiind tot felul de organizari social-politice formate din tot felul de populatii, fie din evul mediu, fie din neolitic, fie din modernitate. Cu totii, insa, traiesc conditiile unui paleolitic, deoarece lipseste aproape cu desavarsire metalul si trebuie sa se descurce cu arme si unelte facute din piatra, lemn sau oase. Agricultura nu este posibila dar aceasta nu este o problema, pentru ca fiecare dintre cei renascuti primeste zilnic, intr-un mod aproape miraculos, hrana si tot felul de alte produse ”de lux”, precum alcool, tigari, marijuana sau o guma halucinogena.
Mark Twain doreste sa rezolve misterul prezentei lor acolo, asa ca pleaca intr-o calatorie aventuroasa, insotit de un rege viking si ajungand sa faca alianta cu un fost monarh medieval englez. In jurul lor apar si alte personaje faimoase ale istoriei omenirii, ba chiar si un misterios extraterestru care incearca sa ii ajute.

Lumea fluviului,
Philip Jose Farmer,
recenzie,
rezumat,
science fiction,
scriitor,
sf,
Vasul miraculos
”Joseph Fouche”, de Stefan Zweig
Incredibila viata acestuia! Profesor intr-o scoala ecleziastica pana la Marea Revolutie Franceza, ajunge sa fie unul dintre cei mai hotarati militanti anti biserica dupa 1789! Alaturi de girondini la inceputul revolutiei, trece la iacobini inainte ca primii sa ajunga pe esafod si devine un campion al teroarei pana in momentul cand este amenintat si el de ea, atunci schimband taberele si lucrand la rasturnarea si executia lui Robespierre! Ajunge ministru al politiei Directoratului si isi mentine acest post si pe perioada Consulatului si al Imperiului, ba ramane chiar si in guvernul restauratiei regale! In perioada celor 100 de zile este din nou de partea lui Napoleon, ca sa treaca pentru a doua data de partea regalitatii dupa Waterloo! Voteaza pentru executia lui Ludovic al XVI-lea dar este acceptat in sferele puterii de catre Ludovic al XVIII-lea!
Stefan Zweig incearca sa analizeze cum a reusit Fouche sa indeplineasca acest tur de forta de oportunism dar si sa arate resorturile interne ale personalitatii lui.
Stefan Zweig incearca sa analizeze cum a reusit Fouche sa indeplineasca acest tur de forta de oportunism dar si sa arate resorturile interne ale personalitatii lui.
Etichete:
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
despre,
detalii,
Franta,
istorie,
Joseph Fouche,
monografie,
recenzie,
revolutie,
rezumat,
scriitor,
Stefan Zweig
miercuri, 3 mai 2017
”Stranii surate”, de Terry Pratchett
Un rege este asasinat de varul sau, dar mostenitorul acestuia reuseste sa fie scapat de un servitor credincios si ajunge la trei vrajitoare faimoase din Lumea Disc. De aici apar mai multe probleme, noul rege nu este vazut deloc bine de supusi, vrajitoarele intra in conflict cu el si preda copilul unei trupe de teatru iar un pisic ultradur isi face de cap prin toate paginile scise cu umorul lui specific de Terry Pratchett.
Uzurpatorul gaseste o solutie: aceea de a porni o ampla campanie de PR, care va contine si o piesa de teatru, foarte pozitiva la adresa lui. Si vrajitoarele au o idee: ingheata in timp regatul timp de 15 ani, pentru ca mostenitorul legal sa ajunga la varsta majoratului. In acelasi timp, regele asasinat nu a iesit cu totul din peisaj, bantuind castelul si incercand sa se razbune pe varul sau!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)