Tipul asta chiar a avut o viata super complicata si palpitanta in fuga lui dupa domnie, perfecta pentru a fi subiectul unui roman - cartea e de istorie dar cred ca va trebui luat in vizor si de un romancier candva :-D
Fiul lui Patrascu cel Bun (si Mihai Viteazul sustinea ca este fiul respectivului domnitor), a trebuit sa fuga in strainatate atunci cand era mic, tocmai datorita acestei descendente. A stat in Imperiul Otoman un timp, apoi s-a dus in Italia, in Imperiul Habsburgic si chiar la Curtea Frantei! La aceasta din urma se pare ca a ajuns printre cercul de intimi ai lui Henric al III-lea, fiind posibil ca de aici sa preia si obiseiul de a purta un cercel, fapt ce i-a atras la noi porecla de Cercel.
In urma presiunilor lui Henric al III-lea, sultanul il numeste domn in Muntenia dar domnia lui va fi foarte scurta, doar doi ani, probabil si pentru ca a deranjat boierimea conservatoare legata de traditii prin faptul ca a incercat sa introduca inovatii occidentale. Totusi, in acest scurt interval a avut timp sa construiasca Biserica Domneasca de la Targoviste si sa refaca palatul domnesc.
Se spune despre el ca impresiona prin cultura si diplomatia sa, in acest mod reusind sa ajunga si sa isi faca prieteni la Roma, Genova, Viena sau Paris. Ce mai, un adevarat aventurier al acelui timp de Ev Mediu :-D
Se afișează postările cu eticheta Muntenia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muntenia. Afișați toate postările
marți, 29 martie 2016
"Petru Cercel, un domn umanist in Tara Romaneasca", de Cristian Luca
Etichete:
biografie,
carte,
carti,
comentariu,
Cristian Luca,
dan nita,
despre,
detalii,
domn,
istorie,
Muntenia,
Petru Cercel,
recenzie,
rezumat,
scriitor,
tara Romaneasca,
umanist
luni, 28 martie 2016
"Revolutia de la 1848 in Tara Romaneasca. Boieri si tarani", de Apostol Stan
Cel mai important si controversat punct de pe agenda revolutionarilor din 1848 a fost reforma agrara. Cele aproximativ 3.100 de familii boieresti, impreuna cu biserica si statul, aveau in proprietate aproximativ 80% din pamantul tarii. In acelasi timp, aproximativ 330.000 de familii de tarani erau clacasi, adica aproape dependente total de stapanii pamanturilor. Bineinteles ca aceasta stare de lucruri dusese la acumularea unei tensiuni imense in societate, mai ales ca trecusera aproape o jumatate de secol de la Marea Revolutie franceza, a carei faima si principii strabatuse intreg continentul. Pe plan local, nu trebuie uitat ca trecuse un sfert de secol de la Revolutia lui Tudor Vladimirescu, un moment care dusese la multe sperante si lasase amintiri adanci in satele din Muntenia.
In cele cateva luni cat a durat Revolutia in Tara Romaneasca, veti vedea in carte, dezbaterile pe marginea reformei agrare au fost incrancenate. Mi se par foarte interesante si pentru noi, pentru a vedea unde eram acum 150 de ani dar si pentru a fi constienti ca in evolutia societatii exista multe momente in care lucrurile se pot schimba radical, chiar daca ele sunt percepute ca o normalitate de catre multi.
In cele cateva luni cat a durat Revolutia in Tara Romaneasca, veti vedea in carte, dezbaterile pe marginea reformei agrare au fost incrancenate. Mi se par foarte interesante si pentru noi, pentru a vedea unde eram acum 150 de ani dar si pentru a fi constienti ca in evolutia societatii exista multe momente in care lucrurile se pot schimba radical, chiar daca ele sunt percepute ca o normalitate de catre multi.
Etichete:
1848,
Apostol Stan,
boieri,
carte,
carti,
comentariu,
dan nita,
despre,
detalii,
istorie,
Muntenia,
pamant,
recenzie,
reforma agrara,
revolutie,
rezumat,
scriitor,
tara Romaneasca,
tarani
Abonați-vă la:
Postări (Atom)