”Making Money”, de Terry Pratchett

Moist von Lipwig a supravietuit numirii in fruntea postei din Ankh-Morpork, un lucru destul de uimitor dat fiind problemutele pe care le-a avut acolo si pe care le-ati citit sper in „Going Postal” (daca nu ati citit inca acest volum, lasati „Making Money” jos si luati mai intai „Going Postal”! Altfel e mai greu de inteles actiunea 😇). Incantat, tiranul orasului (lordul Vetinari) considera ca il poate trece la urmatorul nivel 😉, respectiv sa il numeasca director in principala banca locala. Na, are nevoie de imprumuturi masive pentru modernizarea statului + institutia financiara cam da rateuri de ceva timp, asa ca doar un escroc de talia lui Moist von Lipwig pare ca poate descurca itele din varful ei. Mai ales ca ea este condusa de principala familie mafiota din oras + cel care stie cel mai bine cum functioneaza e posibil sa fie vampir sau alta bazdaganie (oricum, una conservatoare si cu un dinte mai mult sau mai putin ascutit impotriva lui Moist von Lipwig) + presedintele bancii a devenit un cutu, ceea ce face destul de dificila comunicarea cu departamentele de decizie ale institutiei 😄 + un fost amic al lui Moist von Lipwig crede ca e momentul cel mai potrivit pentru a-l santaja...

In paralel cu toata babilonia descrisa mai sus, logodnica noului director al bancii, Adora Belle Dearheart, conduce un ONG care are grija de golemi si care pare destinat de a intra cu feblete din belea in belea... Iar ultima chestiuta in care s-a aruncat e posibil chiar sa duca la distrugerea orasului sau a intregii Planete Disc, asa ca numai binevenita nu e pe capul saracului fost director al Postei... Undeva printre aceste evenimente apare si un fost vrajitor - acum membru corespondent al Academiei (adica e o fantoma care corespondeaza cu restul magicienilor doar cand e chemata printr-un ritual special, ceea ce nu-l face mai putin admirator al sexului frumos decat daca ar fi fost in carne si oase) - si un mafiot obsedat de lordul Vetinari, incercand sa-l copieze de la mod de gandire si pana la chilotii pe care ii poarta 😆 Iar noul director al bancii decide ca prima masura pe care o ia este sa renunte la aur si sa introduca banii de hartie! 😮 Exact ce mai lipsea ca sa inceapa ditamai furtuna in paginile cartii 😁. Pregatiti-va, ca de obicei la Terry Pratchett urmeaza un festival de zambete, dar si de idei foarte serioase si care te vor pune pe ganduri! 🤗

”Going Postal”, de Terry Pratchett

Prima carte din seria cu Moist von Lipwig din volumele „Lumea Disc”. Cine e tipul? Un fermecator escroc care are doua avantaje majore: stie cum functioneaza psihologia individului si a multimilor + are o moaca atat de comuna incat nimeni nu il poate descrie dupa ce se intalneste cu el 😋

In pofida celor de mai sus, volumul incepe destul de naspa pentru mister Moist pentru ca se afla pe esafod cu streangul de gat, fiind prins si condamnat in Ankh-Morpork pentru devalizarea unor banci. Spera intr-un miracol de ultim moment insa executia nu este intrerupta si isi pierde cunostinta... Stiu, acum va intrebati daca aceasta carte are doar doua pagini 😆 Nee, stati ok, alaturi de eroul ei veti vedea ca se va trezi rezonabil de viu, nu fata in fata cu Death ci cu tiranul orasului, lordul Vetinari. Daca asta a fost bine sau prost pentru el veti constata mai incolo. Pe moment este pus in fata unei optiuni: ori devine seful postei din Ankh-Morpork, ori poate sa plece pe usa din spatele lui (prin care daca trecea, bineinteles, urma sa il intalneasca pana la urma pe Death dupa ce ateriza mai brusc in niste sulite aflate niznai pe fundul unei gropi, na, detalii 😁). Moist von Lipwig preia posta si isi da seama ca noul job e destul de complex, deoarece principala responsabilitate din fisa postului e sa ramana cumva in viata (fostii directori murisera subit si drastic intr-o sarabanda rapida).Restul de probleme pareau mai usurele: cladirea postei e bantuita de scrisorile netrimise; singurii doi angajati ramasi par scapati de la Spitalul 9; are un golem, care gandeste extrem de unidimensional, pe post de bodyguard + temnicer; lumea nu mai foloseste posta pentru ca se inventase deja telegraful, putintel mai rapid clar decat o scrisoare; exista o masonerie a fostilor postasi pe care trebuie sa o imbuneze prin ceremonii duse cu pluta; inventeaza timbrele si apar imediat si colectionari obsedati de ele etc. Cum-necum, reuseste sa puna pe picioare sandramaua, dar cu fiecare succes o alta belea ii cade pe cap 😉. + Ca de obicei la Terry Pretchett veti da peste lucruri super serioaase spuse cu mult umor si ironie. Spor la citit!