”Jeeves e iminent”, de P. G. Wodehouse

La conacul matusei Dahlia personajele se intrec in idei crete 😁. Aceasta a angajat un celebru psihiatru pe post de majordom pentru ca sa il poata analiza in secret pe unul dintre invitati, posibil viitor sot al unei rude de-a ei. Roberta "Bobbie" Wickham da anunt in Times ca se va casatorii cu Bertie Wooster pentru ca mama sa, speriata de asa o logodna, sa il accepte pe adevaratul ei iubit 😃. Reginald "Kipper" Herring, cel de care e indragostita Bobbie, nu prea intelege strategia si se razbuna logodindu-se si el cu alta 😆. Concluzia e ca Bertie se pare ca va trebui chiar sa se insoare cu Bobbie, chiar daca nici unul dintre ei nu o doreste 😂. In plus, mai e si un dur profesor pensionar care isi scrie memoriile, un american bogat cu hobby-uri ciudate, sotia lui ce scrie carti politiste si fiul acestuia, un playboy vestit din State cu ochii pe aceeasi Bobbie 🤣. O adevarata babilonie!

Ca in toata seria de carti din care face parte, si in acest volum salvarea este asteptata din partea valetului Jeeves, insa e plecat in vacanta + stapanul sau, Bertie, doreste sa arate ca poate avea si el solutii minune... Asa ca propune tot felul de rezolvari numai pentru a afunda si mai mult personajele in incurcaturi (ori in lacul de langa conac, la alegere 😜). Va recomand sa o cititi in engleza, are un plus masiv de umor asa 😉 datorita expresiilor cu mult haz si greu traductibile in romana.

”Metro 2035”, de Dmitry Glukhovski

Continuarea lui „Metro 2033” si ”Metro 2034” parca face parte putintel din alt univers 😮 Animalele mutante de la suprafata au disparut, turnurile Kremlinului nu mai lumineaza hipnotic, chiar si personajele vorbesc mai altfel, cu mai multe injuraturi si mai dur!

S-ar putea pe de o parte sa fie din cauza schimbarii traducatorului (la exprimari) - asa ca va recomand sa cititi seria in engleza - sau poate e „vina” in totalitate la Dmitry Glukhovsky, o fi dorit altceva. Sunt oferite cateva explicatii in carte. De exemplu disparitia monstrilor de la suprafata o pune pe seama cresterii radiatilor, totusi nu prea se pupa cu alte momente noi pentru universul Metro, cele in care unele personaje se plimba pe sus fara costum de protectie si masca functionala! Iar un motiv general se ghiceste printre randuri, acela ca primele doua volume sunt de fapt scrise de Homer sau alt personaj si sunt mai romantate, iar acesta ar arata realitatea directa. So, merita sa cititi si noul volum, desi e mai altfel? Da. Veti gasi in el explicatiile pentru multe dintre necunoscutele de pana atunci din saga + un posibil final destul de logic si bine construit. Eroul principal este Artion, cel care a ocupat acelasi „post” si in Metro 2033. Dupa ce a fost timp de 1 an membru al Ordinului secret care apara Metroul, acum s-a casatorit cu fiica sefului acestei organizatii si a revenit impreuna cu ea la statia de la marginea Metroului. Acolo este considerat nebun de cei din jur pentru ca urca foarte des la suprafata cu un radio, incercand sa gaseasca alti supravietuitori ai Apocalipsei nucleare. Cand Homer, batranul scriitor din „Metro 2034”, vine la Artiom si ii spune ca cineva a vorbit prin radio cu un oras din nordul Rusiei care inca mai supravietuieste, cei doi pornesc prin tuneluri si statii intr-o adevarata aventura pentru a-l gasi pe acel om. Trebuie sa treaca prin Hansa si apoi prin mijlocul necrutatorului razboi dintre Reich si Linia Rosie, un drum care ii aduce aproape de moarte si care pare ca s-a infundat pentru amandoi intr-un lagar de munca absolut de cosmar... Undeva pe la mijlocul volumului lucrurile se dau total peste cap cand Artiom descopera ca intr-adevar exista viata omeneasca ramasa si in alta parte decat in metroul moscovit. Cine mai stie aceasta informatie? Oare ea a fost tinuta secreta fata de restul oamenilor? De ce? Oare cine este personajul pozitiv si cine este cel negativ in universul subteran? Oare cine sau ce se afla in spatele Hansei, Reichului sau comunistilor? Iar daca se poate iesi la suprafata, refugiatii din metrou vor dori oare sa isi paraseasca vietile la limita supravietuirii pentru necunoscut? Vedeti in carte 😉

”Domnul cu coasa”, de Terry Pratchett

Cel mai romantic volum din seria „Lumea Disc” 🤗 Stiu, nu v-ati astepta, dat fiind ca personajul principal este Moarte 😧, dar mergeti pe mana lui Terry Pratchett!

„Auditorii”, cei care se asigura ca Universul isi desfasoara viata conform unor reguli bine stabilite, sunt nemultumiti cu Moarte de pe cea mai magica planeta din lume. Desi pare neindurator si rece, detecteaza in el o prea mare apropiere si curiozitate fata de oameni, asa ca decid sa il concedieze! Il fac muritor si trimit o noua Moarte sa ii ia locul, una mult mai impersonala si neinduratoare... Moarte se bucura ca a devenit muritor, dupa cum spune chiar el: in sfarsit are timp! 😉 Cand era nemuritor timpul ii era infinit si nu avea cum sa-l pretuiasca, acum, stiind ca in curand i se va termina, e convins ca il va trai la adevarata valoare! Isi gaseste o slujba de argat la o domnisoara batrana dintr-un sat si are un succes nemaipomenit cand se apuca sa taie noua recolta (normal 😜). Are cateva socuri cu noua viata, cum ar fi somnul si visele, insa devine din ce in ce mai entuziast de ea! In paralel, pe Lumea Disc, apar problemute majore. Pana cand noua Moarte isi va lua in primire domeniul, oamenii mor dar raman in viata (stiu, suna ciudatel, dar vedeti voi in carte ce si cum 🧐). Cel mai nemultumit de noua situatie e un vrajitor care isi astepta finalul vietii de zeci de ani (stiind cu precizie clipa acestuia nici nu prea se preocupase sa traiasca), iar acum s-a trezit ca e un fel de zombi cu o putere fenomenala, dar fara nici un scop in viata... (pana atunci avusese ca scop sa-si astepte sfarsitul...). Incearca fara folos tot felul de metode ca sa se sinucida, il ajuta si colegii de Universitate a Magicienilor, degeaba... Si, colac peste pupaza, parca incepe ca acum sa-i placa sa traiasca... In plus, in cel mai important oras de pe planeta apar de niciunde niste globuri de cristal ciudatele, spre entuziasmul lui Cut Me Own Throat Dibbler, negustorul vesnic aflat intre succes si faliment. Cu ele pare ca va izbandi in afaceri, vanzandu-se pe banda rulanta. Problemuta e ca s-ar putea ca acestea sa aduca Armaghedonul pentru oras sau lume... Noua si vechea Moarte se pregatesc sa se infrunte, iar undeva la mijloc e o batrana ramasa necasatorita si vejnic indragostita de fostul ei logodnic disparut pe cand ea avea doar 18 ani, cu doar o zi inainte de nunta dintre ei. Aproape toti stiu ca el a fugit, fiindui teama de casatorie, dar o protejeaza spunandu-i ca poate a murit in drum spre oras, cand oficial plecase sa-si cumpere costumul de ginere... Finalul? Va va misca 😍

”Metro 2034”, de Dmitri Gluhovski

Continuarea la fel de palpitanta a lui „Metro 2033” + acum este vorba si de o pandemie 😉, asa ca e destul de tare sa citesti cum vedea Gluhovski desfasurarea uneia, cand noi suntem in mijlocul alteia... (din fericire pentru noi nu se pot compara perfect cele doua, cea din carte avea mortalitate 100%).

A trecut un an de la evenimentele din precedentul volum si oamenii incearca sa supravietuiasca in continuare in tunelurile metroului moscovit, in pofida lipsurilor de tot felul si a atacurilor creaturilor mutante de la suprafata. Una dintre statiile de margine se afla intr-o situatie alarmanta, caravana plecata din ea catre Centru nu s-a mai intors si nici cercetasii trimisi in cautarea ei... Cum nici apelurile lor de telefon catre Hansa (functionau ca uzina de electricitate pentru aceasta) nu primesc nici un raspuns, incet-incet locuitorii ei intra in panica, mai ales ca au nevoie constanta de munitii pentru a face fata atacurilor din tuneluri... Unul dintre mercenarii angajati relativ recent in statia cu pricina este Hunter, personajul misterios din volumul precedent, cel care iesise la suprafata pentru a lupta cu amenintarea celor Intunecati si il trimisese pe Artiom la Polis dupa ajutor. Ca si in urma cu un an este extrem de puternic si hotarat, insa pare afectat masiv fizic si mai ales psihic de evenimentele de atunci. Cu toate acestea pare omul cel mai potrivit sa investigheze ce se intampla si porneste in directia Hansei insotit de Homer, un batran al carui vis este sa consemneze in paginile unei carti istoria noii civilizatii subterane. In tuneluri si la suprafata fiecare pas poate sa fie si ultimul pentru cei doi eroi, iar pe langa lupta pe care trebuie sa o duca impotriva pericolelor exterioare (unele aproape supranaturale) mai exista inca una si mai dura in interiorul fiecaruia pentru a-si gasi sau conserva umanitatea. In peregrinarile lor intalnesc o tanara abandonata al carei tata a fost candva temutul conducator al unei statii + un cantaret genial ce povesteste despre un mitic „Oras de smarald”, un metrou secret paralel in care omenirea inca este normala...

”Mort”, de Terry Pratchett

Mortimer (Mort) este un baiat foarte inteligent, insa mai prostovan in ale vietii. Combinatia asta ciudatica e chiar apreciata de stapanul la care intra ucenic, Moartea in persoana. Un Moarte cam plictisit de rutina zilnica si care abia asteapta sa ii inteleaga pe oameni mai mult, mai ales ca pana in acest moment, desi se afla de mii de ani pe Lumea Disc, are doar o foarte scurta, nesemnificativa si repetitiva intalnire cu ei numai in cadrul jobului sau... Pe langa aceasta mai trebuie sa aiba grija si de fiica sa adolescenta, care e putintel iritata ca a ramas de 60 de ani la varsta de 16 ani 😁, asa ca va dati seama ce halimai se intampla pe la el prin casa...

Moarte il invata pe Mort o parte din tainele meseriei sale si ii da pentru un timp pe mana „afacerile”, plecand sa se distreze si el macar o noapte. Bineinteles ca ideea se dovedeste a fi cu problemute... In timp ce Moarte incearca de zor si in zadar sa se imbete intr-un pub 😁, dar e entuziasmat ca in sfarsit a gasit pe cineva care pare sa-l inteleaga (barmanul 😄), Mortimer se indragosteste de o printesa al carei suflet trebuia sa-l calauzeasca spre lumea de dincolo dupa ce e asasinata si il omoara el pe asasin... Rezultanta e ca tot universul crede ca printesa a murit, asa ca viata in majoritatea lui se desfasoara de parca ea nu ar mai exista, insa intr-o bula din jurul ei ea inca traieste si conduce micul regat... Suna complicat? Chiar este 😋, iar asta ar putea sa duca la o adevarata Apocalipsa pe cea mai magica si haioasa planeta din Univers! 😉

”Raising Steam”, de Terry Pratchett

Aproximativ finalul seriei ”Lumea Disc”... Spun „aproximativ” pentru ca mai a fost publicata o carte postum, dar aceea face parte din cele „pentru copii”.

Probabil Terry Pratchett a banuit ca este ultima pe care o va vedea tiparita si de aceea a incercat sa faca in ea o adevarata parada a principalelor personaje din restul celor 39 de carti. Totusi, majoritatea dintre ele vor aparea acum numai in roluri episodice sau doar se va referi in treacat la ele. Dick Simnel, un inginer din Sto Lat, inventeaza locomotiva cu aburi si vine sa o prezinte tiranului din Ankh-Morpork, Lordul Vetinari. Nu este intampinat chiar cu entuziasmul la care se astepta, dar reuseste sa il coopteze in afacere pe bogatul Harry King, care spera ca prin aceasta noua intreprindere inalta societate sa il accepte in sfarsit si sa uite prima lui afacere destul de mirositoare 😉. Vetinari accepta atunci initiativa si apeleaza la cel mai bun manager al sau, escrocul Moist von Lipwig 😋, pentru a o supraveghea si conduce. Trenul incepe sa schimbe intreaga Planeta Disc, ducand-o in modernitate, in pofida unei opozitii puternice a celor care aveau un interes economic sau politic ca el sa nu izbandeasca, ori a celor care se temeau ca vacile sa nu moara instant pe campuri cand il vor vedea, pielea calatorilor sa nu zboare hai-hui de pe ei cand garnitura feroviara va depasi 30 km/h si alte bazaconii 😁 (ca de obicei, Terry Pratchett s-a inspirat mult din trecut si aceasta isterie pe care o va descrie haios in paginile cartii chiar a existat la momentul real al aparitiei cailor ferate!). Un al doilea plan al actiunii, care se intersecteaza cu cel al constructiei afacerii feroviare, este inspirat din procesul de pace din Irlanda de Nord. Astfel, desi Sam Vimes reusise sa i determine pe pitici si pe troli sa semneze o pace istorica dupa evenimentele din „Thud”, elemente extremiste din randul primilor lucreaza pentru sabotarea ei. Pentru aceasta apeleaza la atentate teroriste, mai intai asupra turnurilor de telegraf si pe urma impotriva caii ferate. Totul duce spre un punct culminant, in care de prima calatorie a trenului spre Überwald depinde atat existenta caii ferate cat si pacea pe Planeta Disc!

”Soul Music”, de Terry Pratchett

Mania Beatles pe Lumea Disc 😉

Imp Y Celyn, un tanar si entuziast cantaret la harpa, vine in cel mai mare oras de pe planeta, Ankh-Morpork. Spera sa devina celebru, insa in fata lui se ridica un impediment neasteptat: pentru a canta in oras trebuie sa plateasca o taxa ghildei muzicienilor, insa cum nu are nici un ban ar trebui ca mai intai sa cante pentru a putea da impozitul. E un cerc vicios care se accentueaza datorita faptului ca un trol s-a asezat din greseala pe harpa lui si i-a facut-o praf... Pentru ca suntem pe cea mai magica planeta din univers, lucrurile se aranjeaza intr-un mod ciudatel. Imp gaseste un magazin fermecat de unde achizitioneaza un instrument nemaivazut si impreuna cu trolul care ii distrusese harpa si cu un pitic inventeaza un nou gen de muzica, avand un succes absolut nebun. Dau numele formatiei lor „The Band with Rocks In” si incep sa cucereasca publicul, dar si sa aduca aproape de Apocalipsa Lumea Disc, desi aproape nimeni nu banuieste acest lucru. A + solistul de fapt a murit, insa nici el nu stie asta si nici ceilalti, doar nepoata lui Death, cea care s-a cam indragostit de el + bibliotecarul Universitatii Magicienilor colaboreaza cu formatia, cantand nebuneste la orga, in timp ce vrajitorii au devenit mari rockeri 😆 + Death vrea sa uite de toate, asa ca se inscrie in legiunea straina, cu rezultatul ca toti din legiunea straina nu mai tin minte nimic de la mana pan` la gura 😂 + cel mai escroc negustor din oras, Cut-Me-Own-Throat Dibbler, devine managerul formatiei + alte chestiute care va vor face sa radeti in mod sigur! De ce „The Band with Rocks In”? Pentru ca tobele sunt niste pietre, normal 🤣