miercuri, 3 mai 2017

”Stranii surate”, de Terry Pratchett

Un rege este asasinat de varul sau, dar mostenitorul acestuia reuseste sa fie scapat de un servitor credincios si ajunge la trei vrajitoare faimoase din Lumea Disc. De aici apar mai multe probleme, noul rege nu este vazut deloc bine de supusi, vrajitoarele intra in conflict cu el si preda copilul unei trupe de teatru iar un pisic ultradur isi face de cap prin toate paginile scise cu umorul lui specific de Terry Pratchett.

Uzurpatorul gaseste o solutie: aceea de a porni o ampla campanie de PR, care va contine si o piesa de teatru, foarte pozitiva la adresa lui. Si vrajitoarele au o idee: ingheata in timp regatul timp de 15 ani, pentru ca mostenitorul legal sa ajunga la varsta majoratului. In acelasi timp, regele asasinat nu a iesit cu totul din peisaj, bantuind castelul si incercand sa se razbune pe varul sau!

”Baraganul in preistorie”, de Mirela Vernescu

Cum traiau oamenii in partea de est a Baraganului in perioada 3.500 - 1.200 i.Hr.? Aceasta este intrebarea la care autoarea incearca sa raspunda, pe baza dovezilor arheologice ramase din epoca de tranzitie de la eneolitic la epoca bronzului si din epoca bronzului. Cum acestea sunt destul de rare si nu chiar intr-o stare stralucita, ramane loc de multe interpretari cu privire la aspectele culturilor respective, insa paginile iti deschid o interesanta fereastra catre Baraganul de acum 3.000 - 5.000 de ani!

O sa observati ca in spatiul nostru se intrepatrund foarte multe culturi, fiecare cu caracteristicile ei, de multe ori ele existand chiar in paralel in aceeasi perioada.

luni, 24 aprilie 2017

”Winnetou in Mexic”, de Karl May

Este prima parte a unei trilogii care va va duce, alaturi de Old Shatterhand si Winnetou, din Mexic in Orient si de acolo in Vestul Salbatic, in urmarirea unor escroci mormoni, printre tot felul de aventuri.

Actiunea din acest volum are loc in regiunea Sonora din Mexic, unde o ceata de emigranti germani sosesc din Vechiul Continent pentru a lucra la o hacienda, insa se trezesc in mijlocul razboiului feroce intre diverse triburi de indieni si pe mainile lui Milton mormonul, care doreste sa ii exploateze in mina lui de mercur. Old Shatterhand si Winnetou se opun planurilor sale, in fruntea unor cete de apasi mimbreños. Lucrurile, insa, se complica, Old Shatterhand ajungand prizonier la yumasi iar seful mimbreñosilor fiind un personaj extrem de impulsiv.


”Istoria Londrei”, de Hugh Clout

Stiati ca doar de curand Londra a reusit sa reajunga la acelasi numar de populatie pe care l-a avut in perioada interbelica? Da, impresionant cat de mare si populat a fost acest oras mereu de-a lungul istoriei. De exemplu, in perioada victoriana ajunsese deja la 7,5 milioane de locuitori!

Aparut in epoca romana, orasul a cunoscut o viata extrem de zbuciumata nu numai la nivel politic, dar si la cel al dezvoltarii sale in ceea ce priveste intinderea, stilului de constructii sau al functionarii. Autorul analizeaza pe scurt ultimele aspecte.

”Jurnal”, de Franz Halder

Ai dori sa poti vedea direct ce se petrecea la nivelul luarii deciziilor in armata germana in prima parte a celui de-al doilea razboi mondial? Acest jurnal este solutia, fiind vorba de cel al fostului sef al OKH (Oberkommando des Heeres), in acea perioada un fel de stat major al armatei.

Veti gasi insemnari zilnice, scurte si la obiect, privind desfasurarea razboiului pe toate teatrele de operatiuni, incepand cu campania din Polonia si ajungand la Stalingrad in septembrie 1942, cand Franz Halder s-a retras din postul sau, in urma controverselor pe care le avea cu Hitler.

duminică, 23 aprilie 2017

”Gingis-Han”, de Ralph Fox

Temüjin, astfel cum s-a numit el la inceput, a creat ceea ce va deveni cel mai mare imperiu continental din istorie, Imperul Mongol. Bineinteles ca viata pe care a avut-o nu a fost deloc una comuna, nici macar in perioada copilariei si a tineretii, cand a trebuit sa se descurce in stepa fara ajutorul tatalui sau, otravit de un dusman. In plus, inamicii parintelui sau l-au urmarit si pe el pentru a-l ucide, temandu-se ca, daca va ajunge adult, se va razbuna pe ei.

Ralph Fox descrie foarte interesant viata specifica intinderilor nesfarsite de pamant care au dat nastere Imperiului Mongol. Era una extrem de dura, in care diverse triburi sau familii concurau fara mila intre ele, lucru care se va vedea si in strategiile aplicate mai tarziu de Ginghis Han.

”Omul pozitronic”, de Isaac Asimov si Robert Silverberg

In timpul producerii robotului Andrew, are loc o greseala care face ca acesta sa aiba unele abilitati absolut deosebite printre ele fiind si puterea de a crea arta. Pornind de la ea, robotul incepe sa invete si sa se dezvolte, devenind din ce in ce mai uman si dorindu-si cu incapatanare sa fie recunoscut si el ca o persoana umana. In acest scop isi transforma trupul electronic in corp uman dar si porneste un lung proces juridic de recunoastere a statutului sau de om.

O foarte interesanta explorare realizata de cei doi autori a ceea ce ne face oameni, precum si a diverselor posibilitati de dezvoltare a tehnologiei in viitorul nu chiar asa de indepartat.