marți, 12 ianuarie 2021

”Voci din razboaiele napoleoniene”, editata de Jon E. Lewis

Sunt 14 consemnari realizate de participanti directi la razboaiele duse de Napoleon, fie ca e vorba de memorii, fie de scrisori. Majoritatea autorilor sunt soldati sau ofiteri inferiori, dar trei apartin unor grade superioare, maresalul Macdonald si generalii Lejeune si Marbot.

Veti vedea direct prin ochii lor batalii celebre, precum Wagram, Leipzig sau Waterloo + asedii si asalturi feroce de fortarete, dar mai ales viata obisnuita a soldatilor in marsuri sau in tabere. Foarte tare ca majoritatea dintre cei pe care ii veti citi in carte erau pentru prima oara plecati de pe pamanturile natale, asa ca totul era nou in jurul lor, nu numai viata militara. Asa ca veti relationa foarte bine cu ei pentru ca si pentru noi este o lume extrem de straina cea pe care o descopera ei atunci in scrisori sau memorii. Ca sa nu mai spun ca o parte din ganduri sunt asternute pe hartie aproape imediat dupa eveniment, asa ca sunt la cald, incarcate inca de sentimentele traite de autorul lor in mijlocul unei lupte sau imediat dupa cine stie ce alt eveniment major. In concluzie: cum se vad de la firul ierbii marile evenimente istorice!

luni, 11 ianuarie 2021

”Zei americani”, de Neil Gaiman

 A mai cunoscuta si complexa carte a lui Neil Gaiman 😉

Shadow are planuri mari: va iesi din inchisoare si se va lasa de infractiuni pentru a-i oferi dragii lui sotii viata linistita pe care ea o merita! Problema e ca tocmai atunci aceasta moare intr-un accident de masina impreuna cu cel mai bun prieten al sau... Problema si mai mare e ca accidentul s-a petrecut pentru ca ea ii facea sex oral soferului! Iar problema imensa e ca ea devine zombie dupa si incearca sa se revanseze pentru a o ierta 😁 A, iar printre problemele de mai sus inserati-o si pe aceea fundamentala ca se trezeste in slujba unui zeu pe post de baiat bun la toate, iar patronul e baiat de comitet, vesel, fustangiu, inteligent, dar si pus pe un razbel care cam duce usurel spre Sfarsitul Lumii 😆 Este momentul in care vechii zei ai omenirii se pregatesc sa se ia la tranta cu cei noi (internetul, media, transportul modern etc.). Primii sunt slabiti, traiesc printre oameni si au diverse joburi ordinare, insa inca mai sunt destul de mandri, ceilalti defileaza in forta, dorind sa ramana singuri! Shadow se trezeste exact in mijlocul acestei infruntari, ba chiar devine personajul ei principal, desi nu stie cum sa o evite mai mult! Adaugati umorul lui Gaiman, numeroase schimbari de situatie si surprize, intrigi, personaje mai mult decat complexe si vechi mituri care reprind viata si veti avea un roman care tre musai citit 🤗

joi, 7 ianuarie 2021

„In fata blocului”

 Mai tineti minte jocurile din fata blocului? ”Frunza”, ”Ratele si vanatorii”, ”Pac Pac”, ”Tara tara vrem ostasi!” si tot restul? Nu chiar? Nu-i bai, vi le reaminteste aceasta ”carte” 🤗

Foarte tare ideea, sunt cartonase cu ”regulamentele” a peste 50 de jocuri ale copilariei! Garantat amintiri frumoase cand le cititi 😉

miercuri, 6 ianuarie 2021

”Piramide”, de Terry Pratchett

Un regat extrem de vechi si prafuit, in care si aerul parca a stat mai intai uitat intr-o camera inchisa cateva milenii; un mare preot care le stie pe toate; scopul a orice este constructia de piramide, desi nu se mai stie exact de ce; il au pe cel mai mare matematician al lumii, numai ca e vorba de o camila foarte incapatanata; e saracie lucie peste tot pentru ca toti banii se duc pe piramide; e din ce in ce mai putin loc pentru agricultura, tot asa, pentru ca cel mai bun pamant arabil este destinat construirii piramidelor...

In contextul de mai sus un nou faraon-zeu urca pe tron si are idei revolutionare: ce ar fi daca s-ar pune canalizare sau la palat nu ar mai dormi direct pe paturi de piatra, ci ar avea macar o saltea? Marele preot este oripilat! Faraonul da mana cu un muncitor! Marele preot pune sa i se taie mana muncitorului pentru ca fusese atinsa de un zeu si acum nu mai putea sa o injoseasca folosind-o la cine stie ce alte lucruri! :)) Tanarul faraon da o sentinta prin care o fata este declarata nevinovata, marele preot traduce celorlalti sentinta (de fata cu el) ca fiind condamnare la moarte! Va dati seama, de aici mici probleme de comunicare intre cei doi :))) si un conflict mai dificil de rezolvat decat credea preotul, pentru ca pe langa ca faraonul e declarat si zeu a facut scoala la Ghilda Asasinilor din Ankh-Morpork :-D Mai adaugati si ca timpul si spatiul o iau razna cand se construieste cea mai mare piramida ever + ca locuitorii regatului se trezesc pe cap cu toti zeii pe care ii slujeau de mii de ani si apar probleme de genul care dintre cei 4-5 dintre zeii soarelui este si cel care se ocupa efectiv de el si va dati seama ce nebunie iese ;-) Toata sub bagheta lui Terry Pratchett, un maestru de neintrecut in a spune extrem de haios si ironic cele mai serioase lucruri posibile!


marți, 5 ianuarie 2021

”Strongbow. Invazia normanda a Irlandei”, de Conor Kostick

 Cucerirea Irlandei de catre normanzi pare ceva intre un film de aventura si un basm.

Ca sa va dau doar cateva exemple: Totul porneste de la o vrajmasie de o viata intre doi regisori locali celti si o rapire a unei regine! Apoi regele infrant pleaca la curtea Angliei unde, ca in povesti, promite celui care il va ajuta sa-si recapete domeniul pe fiica de sotie si regatul sau mostenire! Atrage astfel un cavaler important dar cazut in dizgratie, acesta facandu-si o echipa din tot felul de aventurieri sau nobili aflati ori la fundul sacului, ori chiar aproape de esafod. Ajunsi in Irlanda trebuie sa se confrunte cu forte mult superioare numeric insa mai ales sarjele lor de cavalerie grea sunt irezistibile. Dincolo de batalii, jocul politic e si mai interesant, parand ca e rupt direct din „Game of Thrones”! Toate cele de mai sus si multe altele le gasiti in cartea lui Conor Kostick ;-)


luni, 4 ianuarie 2021

”Cum era Vama?”, de Dan Nita

Povestea este foarte scurta, foarte funny, fiind numai dialog se citeste foarte rapid si se petrece intr-o foarte noapte :-D la Stuf Vama Veche ;-)

Mircea nu a mai trecut de ani intregi prin Vama si la intoarcerea dintr-o vacanta in Grecia se gandeste sa repetreaca o noapte aici, mai ales ca astfel avea ocazia sa i-o arate si sotiei lui, Ana. Corina tocmai s-a despartit de prieten si e intr-o super depresie din care prietena ei Claudia incearca sa o scoata ajutata de armosfera de la Stuf. Adi, un tip care face portrete toata vara pe Principala, incearca sa-i faca o lipeala lui Laur, varul lui mai mic. Cele 6 personaje dau unele peste altele intr-un „accident” de o noapte care se va lasa cu ras, lacrimi, dantuiri, emotii, discutii filosofice, incurcaturi, victime si un final neasteptat ;-) Actiunea isi ia viteza treptat, mai intai lugu-lugul normal dintr-o noapte de Vama :-D, iar apoi acceleratie blana! A, sa nu uit: vedeti ca Mircea e mai „slobod la gura” :))) + actiunea se petrece undeva la un an sau doi dupa „Ultimele nopti de Vama” si ”Exista Vama dupa Bac”.


vineri, 1 ianuarie 2021

”Exista Vama dupa Bac”, de Dan Nita

Lorena, Micky, Edy și Radu tocmai au dat bacul și vin să sărbătorească în Vama Veche 😉 Normal că lucrurile o iau razna rapid 😁 și situațiile comice alternează în ritm alert cu cele dramatice, cum numai în Vamă se poate întâmpla!

Povestea este scurta si fiind numai dialog se citeste foarte rapid. Actiunea se petrece la masa unui camping de Vama si pe langa cei patru liceeni se vor mai perinda pe cele doua bancute din jurul ei trei obisnuiti ai Vamii (Adi, Bog si Samanul), un pusti sosit pentru prima oara si extrem de entuziast de tot ce vede + alte personaje haioase. Probabil ca o sa va recunoasteti in eroii din carte, daca iubiti Vama si ajungeti de obicei vara in ea! Sau macar ceva prieteni si povestile lor! ;-)