joi, 25 ianuarie 2018

”Colierul reginei”, de Alexandre Dumas

Romanul este construit in jurul unor evenimente absolut reale, desi par trase de par la prima vedere :-D

Zvonurile rautacioase spuneau ca regina Frantei a primit de la un cardinal un extrem de pretios colier cu diamante ca pret al faptului ca i-a devenit amanta. Regele il aresteaza pe acesta si scandalul izbucneste in public atunci cand printul bisericii este judecat de Parlamentul din Paris.

In saracia care va duce la izbucnirea in cativa ani a Revolutiei Franceze de la 1789, noua acuzatie nu face decat sa creasca ura populatiei fata de Maria Antoaneta. Ironic este faptul ca ea chiar il impiedicase pe rege sa ii cumpere colierul respectiv nu cu mult timp in urma, motivand ca ar fi un gest prea extravagant si, mai bine, investeste respectivii bani in flota decat sa-i arunce pe bijuterii.

Procesul face lumina in afacere, scotand la iveala detalii incredibile: toata afacerea fusese pusa la cale de o contesa din fosta familie domnitoare (de Valois), care falsificase scrisori de dragoste catre cardinal ca si cum ar fi venit din partea reginei si apelase la o prostituata care semana cu Maria Antoaneta pentru a-i organiza acestuia o intalnire cu ”regina” in gradinile de la Versailles! Convins ca este chiar regina si ca ea ii cere colierul, cardinalul de Rohan il cumpara si il da contesei. Escroaca scoate diamantele si le vinde, insa este prinsa de justitie.

E, va dati seama ce bine i-au venit la mana lui Alexandre Dumas aceste evenimente ;-) pentru a construi povestea.

Asadar, veti intra prin intermediul cartii in atmosfera sfarsitului de Vechi Regim din Franta, cu aristocratia traindu-se ultimele clipe, cu escroci celebri, precum Cagliostro sau Mesmer, cu intrigi de palat si iubiri care se pot impleti usor cu politica :-D si cu personaje care au ramas celebre in istoria universala!

”Razboiul de 6 zile”, de Pierre Hazan

Este unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului trecut si isi arata consecintele si acum, daca este sa luam in calcul si numai controversa recenta legata de anuntul SUA ca isi muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim (Ierusalimul fiind cucerit de Israel in acest razboi).

Petrecut la inceputul lui iunie 1967, razboiul va duce la largirea suprafetei statului Israel de aproape patru ori, la sute de mii de refugiati - o parte dintre ei traind si acum in tabere de refugiati -, la impunerea statului evreu ca putere dominanta in zona si la declinul presedintelui Nasser din Egipt, una dintre cele mai importante figuri politice din zona - si-a dat demisia dupa infrangere, insa a revenit in fruntea statului egiptean dar fara a mai avea importanta internationala de pana atunci si a murit patru ani mai tarziu.

Cartea trateaza foarte pe scurt partea in care descrie desfasurarea propriu-zisa a inclestarii armate dintre Israel si arabi, insistand mai mult pe motivele care au dus la ostilitatile militare si pe ceea ce a rezultat din ele, atat pe termen scurt cat si pe cel lung.

”Atentie! Los Angeles va sari in aer”, de Vintila Corbul

Cartea este scrisa la persoana intai iar personajul principal este un tanar care tocmai a implinit 17 ani. Acesta traieste in ”inalta societate” a anilor `90 din industria filmului, tatal sau fiind un important producator de la Hollywood.

Eroul romanului incearca sa intre in lumea filmului fara a se folosi de pozitia parintelui sau si face figuratie in diverse productii + reuseste sa vanda unei mari case de productie un scenariu scris de el.

Toate par bune si frumoase, mai ales ca duce o viata cu adevarat de invidiat in compania prietenilor sai de bani gata, insa lucrurile incep sa se complice masiv atunci cand, la o petrecere, o tanara moare in mod ciudat, apoi unul dintre cunoscuti se sinucide iar teroristii ameninta sa detoneze o bomba nucleara in port. Colac peste pupaza, partea cu teroristii pare rupta direct din scenariul lui, asa ca FBI-ul il ia la ochi, banuindu-l ca are o legatura directa cu evenimentele in desfasurare.

”Razboiul celor doua roze si regii casei de York”, de John Warren

Perfecta de citit pentru fanii Game of Thrones, vor gasi in ea descrisa o atmosfera care sigur ii va duce cu gandul la cartile si serialul lui George R. R. Martin ;-) Lupte pentru putere, atmosfera Evului Mediu necrutator, intrigi, tradari, batalii, rasturnari de situatie si, partea excelenta, chiar s-au si intamplat! :-D

Desfasurat in secolul al XV-lea, razboiul celor doua roze are ca principale parti implicate Casa de Lancaster (trandafirul rosu) si Casa de York (trandafirul alb). Sa va dau un spoiler :-), dintre cele doua a castigat dinastia Tudor :)) (care a si combinat cei doi trandafiri in emblema).

Evenimentele sunt descrise pe scurt, dar destul de explicit. Pe langa ele, autorul insista si pe modul in care era organizata atunci Anglia (mai ales pe rolul regelui), pe sistemul financiar si social al vremurilor respective sau pe relatiile internationale, pentru a va putea face o idee cuprinzatoare a mecanismelor care actionau.

Mi-a placut cum a aratat ca imaginea clasica pe care o aveam despre timpul respectiv, aceea a unei anarhii continue, nu este chiar cea mai reala si se datoreaza mai mult istoricilor Casei Tudor, care au dorit sa prezinte trecutul ca fiind o perioada nasoala total in comparatie cu prezentul luminos adus de noii regi pe care ii slujeau ;-)

”Planeta datornicilor”, de W. R. Thompson

Actiunea cartii se desfasoara in universul Star Trek, seria Generatia Urmatoare - cred ca cea mai tare dintre serii ;-)

Ferengi isi baga codita pe o planeta unde o civilizatie abia ajunsese in Evul Mediu. O ”ajuta” sa arda etapele, aducand tehnologie moderna si angajandu-i pe localnici la fabricile construite, totul cu un scop final destul de neclar.

Enterprise se duce sa investigheze ce se intampla acolo, insa, pe langa echipajul lui Picard, Federatia trimite si un ambasador special, un om care vine din secolele trecute - fusese criogenat si salvat de Enterprise mai demult. Acesta a fost in viata de dinainte de criogenare un om de afaceri de succes, deci are exact calitatea necesara pentru a-i intelege pe ferengi si a negocia cu ei.

Ajunsi la planeta respectiva, devine evident ca in evenimente mai este implicata o forta puternica din Galaxie. Lucrurile se complica pentru Enterprise, este atacata in spatiu in acelasi timp in care echipa teleportata la sol trebuie sa faca fata unei rascoale a localnicilor dar si dusmaniei conducatorului Planetei.

Actiunea ii aduce in prim plan mai ales pe Picard, Wesley Crusher, Riker si Worf din echipajul atat de cunoscut ;-)

”Studii irlandeze”, de Codrut Constantinescu

Impresionant de bine cunoaste acest roman istoria irlandeza, se vede ca este pasionat de ea. Fie vorba intre noi, chiar are de ce sa fie entuziasmat, aceasta tara a trecut prin niste momente absolut incredibile.

Este foarte interesant si modul de prezentare al evenimentelor, stie ca se adreseaza romanilor si acestia nu cunosc mai nimic de istoria irlandeza, asa ca explica lucrurile foarte clar, nu se bazeaza pe faptul ca am avea deja nu stiu ce cunostinte in domeniu. In plus, legaturile pe care le face cu istoria noastra sunt si ele un element forte al cartii.

Sunt descrise mai ales evenimentele din ultimul secol si jumatate, respectiv inceputurile miscarii nationaliste irlandeze, cum a evoluat ea si a dus la rascoala din 1916, apoi la razboiul de independenta si separarea de facto de Marea Britanie. Urmeaza episodul trist al razboiului civil - da, obtin independenta dupa o lupta grea si pasul doi e sa isi dea in cap intre ei! - si trece apoi la prezentarea statului modern irlandez, cu accent pe integrarea acestuia in UE, unde a constituit una dintre cele de mai succes povesti de integrare, care a dus la un adevarat miracol economic pentru ei.

Trateaza in capitole separate si sistemul politic actual din Irlanda, situatia din Irlanda de Nord si problematica legata de Armata Republicana Irlandeza - cam ca orice in istoria Irlandei, e destul de controversata - si impactul scriitorilor irlandezi in cultura Europei.

miercuri, 24 ianuarie 2018

”Fulger in plina vara”, de P. G. Wodehouse

Super haiosul Wodehouse are doua serii majore de carti traduse la noi, cea din jurul valetului Jeeves si cea in care evenimentele se petrec la Castelul Blandings. Volumul acesta face parte din a doua.

Castelul Blandings seamana cu un spital de nebuni :-D, dat fiind atat obsesiile personajelor din el cat si modul cum se comporta si relatiile dintre ele. Lordul castelului nu vede si nu aude nimic in afara de pasiunea lui pentru porci si, mai ales, pentru scroafa lui supermedaliata, Imparateasa! Fratele sau abia asteapta sa isi termine de scris memoriile, o carte care, odata publicata, va ameninta reputatia multor persoane din ”lumea buna”, dat fiind ca autorul a povestit cu lux de amanunte ”afaceri” pe care multi le-ar fi dorit uitate - cum ar fi aceea in care bogatul si respectabilul lor vecin a furat in tinerete proteza dentara a unui important personaj si a incercat sa o amaneteze! Dura sora a lordului este temuta de toata lumea pentru modul in care se comporta si mai ales de generatia tanara a familiei. Acestia din urma sunt implicati in tot felul de incurcaturi sentimentale si gelozii fara sens si tot asa.

Lucrurile si asa date peste cap la castel se rostogolesc si mai tare pe campii atunci cand purcica lordului este furata pentru ca nepotul sau sa poata scoate niste bani de la el, vecinul angajeaza un detectiv care sa fure manuscrisul memoriilor iar acelasi detectiv este angajat si de lord sa gaseasca scroafa. Mai apare si o dansatoare care minte ca e o bogata mostenitoare din SUA iar fostul secretar al lordului, acuzat de acesta ca a incercat sa-l omoare aruncandu-i ghivece in cap, revine si el, spre spaima fostului patron!

Adaugati la cele de mai sus si un umor englezesc de cea mai buna calitate ;-)