marți, 30 martie 2021

”Lenin. O noua biografie”, de Dmitri Volkogonov

Dmitri Volkogonov a fost general in Armata Rosie, conducatorul departamentului de razboi psihologic + mai tarziu, presedintele comisiei prezidentiale (sub Boris Eltin) pentru examinarea arhivelor secrete sovietice! Asa ca asteptati-va la o prezentare foarte documentata si cat de cat mai obiectiva decat celelalte biografii despre Lenin din perioada sovietica sau de acum, de sub Putin.

Autorul insista in cartea despre Vladimir Ilici (Ulianov) Lenin mai mult pe faptele si viata acestuia, decat pe filosofia si scrierile sale. S-a gandit probabil ca la inceputul anilor `90 in Rusia oricum li se bagasera tuturor pe gat zeci de ani conceptele lui Lenin si le stiau 😉 Prezentarea incepe de la copilaria lui Lenin in Orasul Simbirsk din regiunea Ulyanovsk, arata influenta pe care a avut-o soarta fratelui sau mai mare Alexandr (spanzurat pentru un atentat la adresa tarului), si apoi zugraveste povestea extrem de complicata a carierei politice a viitorului Presedintel al Consiliului Comisarilor Poporului URSS. La final este prezentata boala conducatorului sovietic (mult timp un subiect tabu) si moartea + mostenirea politica ramasa dupa el.

luni, 29 martie 2021

”Suna-l pe Jeeves”, de P. G. Wodehouse

Inceputul anilor `50 in UK inseamna vremuri grele pentru aristocrati... Unii chiar ajung sa se angajeaze, dar lordul William "Bill" Rowcester are o idee mai buna: se deghizeaza si se face bookie la cursele de cai 😁 Unde toate merg bine si frumos pana cand accepta un pariu aproape imposibil de castigat, dar chestia asta cu imposibilul e ca de multe ori se si petrece 😉, asa ca se trezeste ca datoreaza o suma impresionanta unui anume capitan Biggar si singura sansa a lui sa rezolve situatia e sa o stearga cat mai englezeste posibil... Mai ales ca mister Biggar nu e omul cu care sa glumesti, fiind vanator vestit, mandru de imperiul britanic si valoriile lui, vede un pariu ca pe o legatura sfanta, incalcarea lui nu poate duce decat la exitul din viata al celui culpabil!

Lordul Rowcester se refugiaza in imensul sau conac de la tara, nebanuind ca este urmat indeaproape de capitanul Biggar + ca sora lui se pregateste sa vanda casa unei bogate americance + ca aceasta americanca e o fosta aventura a lui de la Cannes + ca logodnica sa nu va reactiona deloc vesel atunci cand americanca va sosi la conac + ca Biggar este indragostit lulea de americanca + ca aceeasi americanca este obsedata de spiritism, viseaza sa dea nas in nas cu o fantoma la conac si e ghidata de mesajele care ii vin de la cei doi fosti soti decedati + alte multe chestiute care vor duce atmosfera in pragul exploziei 😋 Singurul care poate salva situatia pentru Bill Rowcester este genialul valet Jeeves, imprumutat temporar de la stapanul sau obisnuit, Bertie Wooster. Na, Bertie se afla la o scoala pentru lorzi, la care invata (horoare! 😃) sa isi impatureasca singur hainele si sa-si faca omleta, asa ca nu are voie acolo cu valetul dupa el 😁.

vineri, 26 martie 2021

”Vrajitorie”, de Terry Pratchett

Pe Lumea Disc al optulea fiu este de obicei destinat sa ajunga magician. Al optulea fiu al unui al optulea fiu deja nu numai ca are abilitati de magician ci chiar cele a unui vrajitor sadea, ceea ce poate da peste cap ordinea fireasca a lucrurilor pe intreaga planeta. Cum vorbim despre un corp ceresc plat care este dus in spinare de 4 elefanti giganti ce stau pe o broasca testoasa uriasa plutind prin Univers, va dati seama ca oricum „firescul” are niste definitii destul de lejere acolo 😁

Volumul este unul dintre primele din seria „Lumea Disc”, asa ca veti da peste o Universitate a Magicienilor din Ankh-Morpork foarte diferita de cea de peste ani, aceea pe care o regasiti in majoritatea volumelor. In cadrul ei lucrurile nu sunt deloc linistite, fiecare magician fiind cu ochii pe o functie mai inalta, iar cum aceasta nu poate fi ocupata decat daca ocupantul ei moare, se casneste sa-l ajute pe sef sa faca asta cat mai curand 😁 pentru a-i lua locul + bineinteles, mai trebuie sa aiba ceva ochi la dispozitie si pentru cei de sub el, care si ei ii privesc pozitia cu jind si sunt gata sa-l impinga de-a berbeleacul pe o scara sau sa-i serveasca oricand indatoritori un ceai cu iz vag de otrava... In contextul acesta, Universitatea se pregateste pentru ceremonia de investire a noului arhi-cancelar. Toate bune si frumoase, numai ca in mijlocul ei apare surprinzator un baietel de 7-8 anisori cu un toiag impresionant de vrajitor si care poate face niste vraji cu totul nemaivazute. Nimeni nu-l poate infrunta (e oare legendarul vrajitor, al optulea fiu al unui al optulea fiu, de care se tem toti?) si castiga pozitia de arhi-cancelar de unde, ca un adevarat Napoleon, se pregateste sa cucereasca orasul, apoi Lumea si daca nu mai are ce din ea, chiar Imparatia Zeilor! Palaria arhi-cancelarului Universitatii are o parere proasta despre noul venit, asa ca il alege pe cel mai inept magician din cladire sa o ajute sa fuga inainte ca pustiul sa puna mana pe ea. Rincewind, ca despre el e vorba, porneste intr-o cursa disperata, impreuna cu bibliotecarul si cu fiica unui erou, pentru a salva palaria. Indiferent ce sperau ei, se pare ca rezultatul nu e decat ca grabesc venirea unei adevarate Apocalipse! Ca de obicei la Terry Pratchett, multe idei serioase si complexe imbracate in haina atragatoare a umorului si ironiei!

joi, 25 martie 2021

”Politica externa a regelui Carol I”, de Nicolae Iorga

Bun, vine Carol I dupa Cuza, dar a fost el imediat acceptat de Marile Puteri? Care a fost cu adevarat jocul in zona si cat de mult au contat personaje misterioase, precum „soara de lapte” a imparatului Napoleon al III-lea? Cat de complexe si multe au fost evenimentele din zona noastra in perioada dintre venirea pe tron a lui Carol si Razboiul de Independenta, evenimente pe care manualele noastre de istorie le ignora aproape cu desavarsire, dar care au determinat direct si indirect soarta tarii noastre? Gasiti raspunsul la aceste intrebari in cartea lui Iorga 😉

Volumul contine cursurile predate de Iorga la Universitatea Bucuresti si desi face referire in general la politica externa a lui Carol I, se refera numai la perioada dintre venirea lui la putere si tratatele de pace de dupa Razboiul de Independenta. Sunt doar 12 ani, dar veti fi uimiti cat de complicati! Cartea a fost interzisa in timpul regimului comunist si contine multe documente inedite. Marele nostru istoric are si momente de subiectivism in ea 😇, cred ca cel mai vizibil fiind acela in care lauda clasa politica sarba cat de unita era la 1866 in sustinerea principelui Mihailo Obrenović, fata de a noastra care se tot sfasia si astfel era un sprijin slab pentru Carol, numai ca printul sarb a sfarsit asasinat in nici 2 ani dupa, iar Carol I a domnit 48 de ani!

miercuri, 24 martie 2021

”Viciu inerent”, de Thomas Pynchon

Sex, Drugs and Rock’n’Roll! 😁 De fapt, chiar gramada de Sex, Drugs and Rock’n’Roll 😄 A, si umor! 😉 Mult!

Detectivului Larry "Doc" Sportello ii este incredintat un caz de catre fosta lui iubita, Shasta Fay. Acesteia ii este teama ca noul ei amant este in pericol si il pune pe Doc sa investigheze. Ok, si de aici porneste nebunia 😃, pentru ca detectivul este mai tot timpul spart, la fel si prietenii lui, de personajele negative ce sa mai vorbim, ba chiar si politistii ori sunt fumati ori posibili dealeri! Asa ca veti porni printre pagini de tripuri haioase si neasteptate, discutii zburdand de la continente disparute si extraterestrii si pana la destin, viata si aparitia internetului 😋, iar evenimentele se incurca rau de tot... In peisaj mai apare un faimos politist (Bigfoot), care are ce are cu Doc (o perfecta relatie love/hate) + o vaduva care e convinsa ca sotul ei inca traieste + sotul acesteia care chiar e cat se poate de viu, fiind doar intr-un job ciudat de „agent provocator” pe la diverse intruniri de hipioti + o chestie numita „Golden Fang”, care poate sa fie ori o mafie asiatica, ori o asociatie a dentistilor 😂 + unii care vand coji uscare de banana pe post de drog mai tare decat heroina + intalniri de spiritism pentru a se gasi Maria + un vestit economist comunist in super depresie dupa ce a vizitat Las Vegas si isi da seama ca tot ce credea el despre viata e gresit 🤣 + alte chestiute care va vor face sa zambiti! Uitam sa va spun 😇, actiunea se petrece prin anii `70 in Los Angeles. Mai mult? Mai mult vedeti in carte! 😉

marți, 23 martie 2021

”Gulagul”, de Jean-Jacques Marie

Pe scurt despre una dintre paginile cele mai intunecate ale istoriei comunismului sovietic, lagarele de munca fortata/exterminare cunoscute sub numele de „gulaguri”...

Denumirea este o prescurtare de la „Glavnoe Upravlenie LAGerei” („Directia principala a lagarelelor”). Cu un inceput inca de la instalarea puterii comuniste in Rusia, „perioada lor de glorie” a fost in anii `30-`40, cand milioane de oameni au fost internati in ele! Cifrele inca sunt dezbatute, dar se presupune ca au fost de-a lungul timpului aproximativ 16 milioane! de prizonieri dintre care au pierit acolo in jur de 1 milion si jumatate! Dupa cum se remarca in carte, „lagarele gazduiau o fractiune atat de importanta a populatiei tarii, incat, prin simpla lor intindere, constituiau mai degraba un stat in stat decat un sector al sistemului penitenciar...”. In acceptiunea guvernului comunist aceste lagare aveau ca scop: - izolarea elementelor putin sigure si suspecte si exploatarea lor ca mana de lucrur; - asigurarea transportului mainii de lucru in cantitatea voita in orice loc; - construirea de noi ansambluri de lagare; - lichidarea periodica a anumitor categorii de detinuti. Daca au fost atinse aceste tinte si cu ce pret uman vedeti in carte.

luni, 22 martie 2021

”Metro 2033”, de Dmitri Gluhovski

Dupa ce o cititi o sa vedeti cu totul altfel calatoriile cu metroul! 😁

A trecut cativa zeci de ani de la o Apocalipsa Nucleara si singurii supravietuitori din Moscova s-au inghesuit in subteranele metroului. Acolo au creat mici orasele in fiecare statie, ba chiar si adevarate tarisoare, fiecare cu ideologia ei: sovietica, nazista, ultra capitalista etc. Viata este extraordinar de dura, resursele fiind extrem de rare, iar tunelurile dintre statii abunda in pericole. In plus, a se iesi la suprafata este aproape de neconceput, pe Pamant domnind radiatiile si animalele monstruoase aparute din cauza lor... Eroul romanului, tanarul Artyom, traieste intr-una dintre statiile de la marginea retelei. De ceva timp aceasta se confrunta cu atacurile „Intunecatilor”, o specie nemiloasa, misterioasa si de neinteles. Un vizitator care pare ca joaca un rol important in universul metroului ii incredinteaza misiunea sa plece catre miticul Polis, o oaza de umanitate aproximativ normala ramasa in metrou, si sa anunte acolo pericolul reprezentat de „Intunecati”. Artyom porneste spre Polis, trecand prin tunelurile invadate de soareci si spaime, ajungand in statii salbaticite sau in care mai palpaie inca urme de civilizatie, dar in toate aventura lui se poate sfarsi tragic la fiecare pas. Pe drum se intovaraseste cu diverse personaje ciudate, pe care le mana din spate motivatii foarte diferite (seamana cu atmosfera si desfasurarea actiunii din povestile rusesti, clar s-a inspirat autorul din acestea). Printre lupte disperate, noi religii, egoism feroce si altruism eroic, canibali, forte supranaturale si discutii cu privire la viitorul omenirii claustrate si despre vina pe care o poate avea omul pentru apropiata lui disparitie ca specie, Artyom reuseste sa ajunga la destinatie numai pentru a afla ca aceasta e doar un punct intermediar. Urmeaza iesirea in infernul de la suprafata si cautarea unei informatii vitale pentru supravietuirea tuturor! O carte cu mare tensiune si actiune cursiva ce curge valuri, care te va face sa o lasi cu greu din mana!