Se afișează postările cu eticheta imperiul roman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta imperiul roman. Afișați toate postările

duminică, 23 mai 2021

„Caderea Imperiului Roman. O noua istorie a Romei si a barbarilor”, de Peter Heather

Absolut extraordinara! In primele 5 carti de istorie pe care le-am citit pana acum! 🤗 Si nu e de mirare, Peter Heather fiind considerat principala autoritate in domeniul istoriei gotilor si a perioadei de prabusire a imperiului Roman de Apus.

Neaparat, inainte sa o incepeti, trebuie sa cititi ori cartea lui Edward Gibbon despre declinul si prabusirea Imperiului Roman, ori cea a lui Adrian Goldsworthy, sau a altui istoric care va merge pe o prezentare in mare a evenimentelor din 200 in 600. Aceasta pentru ca Heather pleaca de la premisa ca stiti cat de cat ce se petrece si nu va mai insista pe multe dintre personajele si povestile faimoase din aceasta perioada si bine face 😉, pentru ca se poate astfel concentra si explica momentele cu adevarat hotaratoare in acest lung si extrem de complex proces care a dus la disparitia Imperiului Roman! Va trece astfel rapid peste Galerius, Constantin cel Mare sau fii lui, insa va insista pe acei generali din spatele tronului care practic au reusit sa tina in picioare statul aproape un secol in pofida unor situatii aparent fara iesire: Stilico, Flavius Constantius (singurul dintre cei trei care a reusit sa ajunga si imparat pentru cateva luni) si Aetius (poreclit „Ultimul roman” si provenit din Dobrogea!). In plus, fata de abordarea schimbata fata de modul clasic de a prezenta lucrurile, studiul foloseste surse mai putin uzitate de alti istorici, dar incredibil de importante pentru a ne putea face o imagine cat mai corecta despre ce se intampla atunci, cum ar fi discursurile si scrisorile (aproape 900!) senatorului roman Quintus Aurelius Symmachus compuse exact in perioada de rascruce dintre 364 si 402! Pe langa aceasta, Peter Heather utilizeaza si informatiile care reies din descoperiri arheologice foarte recente si care dau peste cap multe dintre opiniile si prejudecatile formate despre perioada declinului Romei. Astfel, Imperiul Roman din secolele IV-V nu mai este vazut ca unul aflat in prabusire inerenta, cu sate pustiite, taxe zdrobitoare si o armata sub cea din epoca de glorie a primelor doua secole! La fel, „statele” barbare din nord sau populatiile nomade, adesea prezentate pana acum ca niste gloate sau avand o structura social-economica cu adevarat „barbara”, sunt corect reevaluate, pentru ca evident e gresit sa consideri ca in cateva sute de ani de contact cu civilizatia romana au ramas la acelasi nivel, multumindu-se doar sa bea cateva amfore de vin din Falernus si sa mai vina din cand in cand la un mic jafulet 😁. So, de ce a cazut Roma Occidentala? Heather va propune un adevarat puzzle in care principalele piese sunt Imperiul Persan, gotii, hunii, vandalii, schimbarile social-economice si intrigile interne. Si veti ramane uimiti ce bine se potrivesc ele unele cu celelalte in cataclismul care a daramat una dintre cele mai mari Superputeri ale Lumii!

luni, 17 mai 2021

”Cum a cazut Roma: Moartea unei Superputeri”, de Adrian Goldsworthy

De ce a disparut una dintre cele mai mari Superputeri ale Lumii? Mai ales ca parea invincibila si „prea mare ca sa se prabuseasca” 😉 timp de sute de ani! Va suna cunoscuta expresia, doar ca s-ar referi la lucruri mult mai actuale? Aici e una dintre partile super interesante ale acestei carti, faptul ca autorul incearca sa faca o paralela intre lucrurile intamplate acum un mileniu si jumatate si cele din anii 2000, fie ca e vorba de statul SUA pe scena mondiala, fie ca e despre corporatiile imense ce par ca domina mai nou cel putin viata economica mondiala!

Prezentarea nu se adreseaza doar impatimitilor de istorie, ci tuturor. De altfel, Adrian Goldsworthy este autor si de beletristica si se va vedea acest lucru si in paginile acestei carti! Va veti simti de multe ori ca intr-un roman complex si veti relationa cu multe dintre personajele istorice si viata, gandurile sau trairile lor. In plus, fiind prezentate foarte bine cronologic lucrurile de la sfarsitul anilor 100 si pana la inceputul anilor 600, pentru cei care deja sunt obisnuiti cu domeniul acesta cartea constituie o excelenta recapitulare a perioadei, pe langa ca le deschide perspective noi de a vedea multe dintre evenimentele descrise. Goldsworthy face o adevarata munca de detectiv, chiar mai complicata decat una normala, pentru ca investigatia porneste de la extrem de putinele indicii ramase iar „crima” s-a petrecut cam de ultra-mega-multisor 😊 Pregatiti-va sa vedeti cum unul dintre cei mai intelepti imparati romani este fortat de destin sa greseasca in alegerea urmasului, iar acela va duce lucrurile in cap; cum odata aflat de toti secretul suprem al politicii romane, ca legiunile pot incorona un imparat departe de Roma, razboaiele civile incep sa se tina lant, cu pretendenti trecatori, imparati care reusesc sa intemeieze noi dinastii, caderi neasteptate, surprize imense si incercari disperate de a gasi noi metode pentru a se mentine statul; sa aflati impactul crestinismului (spre deosebire de Edward Gibbon, Goldsworthy vede mult mai nuantat rolul acestuia); sau sa urmariti cum vecinii vastului imperiu se rotesc in jurul acestuia ca niste vulturi care abia asteapta sa-l simta muribund!

marți, 1 decembrie 2020

”Pompeii. Viata unui oras roman”, de Mary Beard

 Ce s-a intamplat in ultimele clipe ale orasului Pompeii? Descoperiti in aceasta carte!

Pompeii era vestit acum 2000 de ani pentru sosul lui de peste, ”garum”, o specialitate romana care acum ar fi destul de controversata (fiind facuta din peste fermentat sau din fructe de mare putrezite, inca nu se stie exact), dar care atunci avea un loc de prim plan in bucatarie. Mai era cunoscut si pentru zona frumoasa in care se afla, multi potentati ai zilei avandu-si un fel de case de vacanta in apropiere. Locul e faimos acum pentru faptul ca eruptia care l-a acoperit a pastrat aproape intacte strazile orasului si o mare parte din structura caselor si din ceea ce se afla inauntrul acestora, astfel ca vizitandu-l ai cea mai buna posibilitate actuala sa vezi cum traiau exact romanii! In carte va plimbati impreuna cu autoarea pe strazile orasului,. Plecand de la ceea ce vede, Mary Beard descrie intr-un stil usor de citit obiceiurile si viata de acum doua milenii, de la modul cum se muncea, la trafic, la politica, la religie, la distractii si multe altele. Gasiti si multe imagini, unele mai deocheate pentru noi :-), dar se pare ca destul de comune pentru locuitorul Imperiului Roman.



miercuri, 9 noiembrie 2016

"Traian", de Julian Bennet

Stiu, am tot invatat la istorie despre el si razboaiele daco-romane. Dar cu atat mai mult cred ca este tare sa citesti o analiza bine realizata de catre un istoric strain, care are avantajul ca e mult mai obiectiva decat ar putea-o scrie unul roman ;-)

Traian este imparatul care chiar a ramas in istoria universala ca unul dintre cei mai importanti dintre conducatorii Romei, de altfel, multi dintre istorici considera ca el a inceput Epoca de Aur a Imperiului Roman care a durat pana in ultima parte a secolului al II-lea. Nu numai victoriile militare si faptul ca imperiul a cunoscut expansiunea sa maxima pe timpul sau i-a adus aceasta consideratie, dar si politicile sale interne cat si modul lui de a se purta cu oamenii obisnuiti.

Autorul realizeaza o analiza foarte interesanta, plecand de la relatiile si intrigile politico-militare care a dus la ascensiunea pe tron a lui Traian - foarte important in acest sens a fost atat tatal sau, Traianus, a carui ascensiune politica are radacini in epoca lui Nero si Vespasian, cat si familia mamei lui, legata de multe familii din establishmentul imperial ;-) - si continua cu modul in care a contribuit imparatul la crearea noii ere + desfasurarea celebrelor sale razboaie cu dacii si partii si o analiza a personalitatii sale.

vineri, 4 noiembrie 2016

"Fiii lui Caesar", de Philip Matyszak

Dupa cum arata si subtitlul, "Prima dinastie a Romei Imperiale", autorul a folosit o metafora cu privire la primii imparati, Augustus, Tiberius, Caligula, Claudius si Nero, cei care au facut parte din dinastia Iulio-Claudiana.

Analiza incepe insa de pe vremea lui Caesar, urmarind cum a evoluat statul roman timp de zeci de ani. Veti vedea ca impunerea autoritatii imperiale nu a fost un proces atat de simplu si fara de obstacole, romanii avand inca obisnuinta de sute de ani a republicii.

Bineinteles ca pentru fiecare dintre imparatii analizati merita citita o biografie intreaga ;-) insa pentru cei care nu au atat timp la dispozitie, este foarte ok si modul mai rezumat al acestui volum.

miercuri, 2 noiembrie 2016

"Constantin si imperiul crestin", de Charles Matson Odahl

Imparatul roman Constantin este unul dintre cele mai importante personaje atat ale istoriei universale dar si, mai ales, a istoriei crestinismului! Nu numai ca este cosemnatar al Edictului de la Milano din 313, prin care religia crestina era acceptata in Imperiul Roman - btw, am zis cosemnatar, pentru ca celalalt era coimparatul din acel moment, Licinus, de care se cam uita ;-) - dar a fost si cel care a coordonat imens de importantul Conciliu de la Niceea din 325, unde s-au stabilit, practic, cum functioneaza religia crestina, asta ca sa dau ca exemple doar doua momente importante dintr-un lung sir.

Cartea va duce intr-un inceput de secol IV extrem de complex. Imperiul Roman cazuse prada razboaielor civile si a invaziilor timp de zeci de ani pana la aparitia unor imparati puternici precum Probus, Aurelian sau Diocletian. Ultimul a si instituit o forma noua de guvernamant, in care statul era condus de patru imparati (doi augusti si doi cezari). Daca, pentru un timp, aceasta noua forma a a fost de succes, lucrurile au sfarsit insa printr-o noua serie de razboaie civile foarte complicate, pe fondul carora se va desfasura si prima parte a vietii lui Constantin. Aveti despre ce citi, mai ales ca astfel veti intelege mai bine modul in care crestinismul s-a impus si a evoluat, autorul insistand pe acest aspect.

luni, 13 iunie 2016

"Istorie romana", de Ammianus Marcellinus

Scrisa acum 1.600 de ani!!! are doua chestii care o face speciala fata de alte carti ale istoricilor romani sau greci din Antichitate:
- este scrisa intr-un mod mult mai direct, ghicindu-se faptul ca autorul este militar de cariera
- autorul a participat direct ca soldat intr-o mare parte din evenimentele descrise - iar nu ca in cazul celorlalti, ca om politic sau general - iar acestea sunt dintr-o perioada din care nu prea ne-au ramas alte surse scrise.

Desi cartea scrisa de el a fost mult mai mare, a inceput-o de la domnia lui Nerva din 96, mai ne-a ramas doar partea 353-378, dar si aceasta extrem de importanta, Imperiul Roman fiind sub asaltul din ce in ce mai puternic al populatiilor vecine dar trebuind sa se confrunte si cu adevarate razboaie civile. Va puteti face o idee despre cum marele Imperiu incepea sa se fragmenteze si sa dispara...


"Istorie romana", de Ammianus Marcellinus

Scrisa acum 1.600 de ani!!! are doua chestii care o face speciala fata de alte carti ale istoricilor romani sau greci din Antichitate:
- este scrisa intr-un mod mult mai direct, ghicindu-se faptul ca autorul este militar de cariera
- autorul a participat direct ca soldat intr-o mare parte din evenimentele descrise - iar nu ca in cazul celorlalti, ca om politic sau general - iar acestea sunt dintr-o perioada din care nu prea ne-au ramas alte surse scrise.

Desi cartea scrisa de el a fost mult mai mare, a inceput-o de la domnia lui Nerva din 96, mai ne-a ramas doar partea 353-378, dar si aceasta extrem de importanta, Imperiul Roman fiind sub asaltul din ce in ce mai puternic al populatiilor vecine dar trebuind sa se confrunte si cu adevarate razboaie civile. Va puteti face o idee despre cum marele Imperiu incepea sa se fragmenteze si sa dispara...

luni, 6 iunie 2016

"Istoria Augusta"

Considerat ca unul dintre cele mai mari falsuri ale istoriei, cartea descrie domniile imparatilor - atat cei oficiali cat si a celor autoproclamati - din perioada 117 (de la Hadrian) pana la 284 (la Diocletian). Conform celor scrise in ea ar fi colaborat 6 scriitori, insa studiile moderne arata ca exista o posibilitate imensa ca sa fi fost doar unul. In acelasi timp, o mare parte dintre informatiile din ea sunt evident false.

Si atunci de ce sa o citesti? Pentru ca este cam singura sursa despre perioada respectiva, o perioada in care Imperiul Roman este cu totul altfel decat ni-l imaginam noi. Nu este deloc acel monolit puternic ci un urias sfasiat de razboaie civile si de revolte. Exista chiar o perioada de cativa zeci de ani in care ploua cu imparati! Este interesant de vazut aceasta perioada pentru a intelege mai bine declinul de mai taziu si caderea Imperiului, pentru ca istoria are tendinta de a se repeta...

joi, 21 aprilie 2016

"Imparati si senatori", de Yves Roman

O istorie a politicii in imperiul roman din secolele I-IV, dar nu o repetare de date si evenimente ci un studiu foarte inteligent, care cel putin pentru mine a fost o revelatie.

Yves Roman pune foarte bine niste probleme pe care le mai observasem:
- de ce multi imparati romani par sa fi avut o domnie impartita in doua bucati distincte, una in care erau excelenti si normali ca oameni si alta in care o luau razna si ca oameni si ca politicieni?
- de ce seamana extrem de mult intre ele multe aceste domnii?

Raspunsul este simplu: pentru ca istoria a fost scrisa de senatori si opiniile lor subiective s-au pastrat peste veacuri, mai ales ca ne-au ramas extrem de putine scrieri de atunci!

Un imparat care isi incepea domnia era mult mai dispus sa asculte de Senat, astfel ca parea un imparat "intelept" pentru seanatori. Dupa un timp, cand isi consolida puterea, putea actiona mai in forta, atunci "inebunea" subit pentru senatori.

In ceea ce priveste asemanariile de domnie, acolo raspunsul il da faptul ca istoricii antici scriau si ei la sute de ani dupa evenimente si priveau intamplarile contemporane lor ca un model pentru cele trecute sau pur si simplu inventau.

joi, 10 decembrie 2015

"Caligula", de Anthony A. Barrett

Caligula si-a facut calul senator, le-a obligat pe sotiile si fiicele aristocratilor sa se prostitueze, se credea zeu etc. "Glumite" sau nebunie, calomnii care au strabatut veacurile sau adevaruri istorice? Raspunsul incearca sa il dea Barrett printr-o analiza foarte buna a vietii acestui imparat roman ramas extrem de faimos si controversat.

joi, 1 octombrie 2015

"Totul despre armata romana", de Adrian Goldsworthy

"Totul despre armata romana" te face sa te simti, cand o citesti, ca si cum ai privi la un documentar pe Discovery, doar ca ai acces la mai multa informatie! Aceasta datorita sutelor de ilustratii care reprezinta harti, descoperiri arheologice sau reconstituiri ale castrelor, armelor, imbracamintii sau ale altor lucruri legate de subiectul tratat.

Cartea este impartita pe urmatoarele coordonate: armata republicana / armata profesionista / viata unui soldat roman / armata la razboi / armata in antichitatea tarzie.

In plus, am si cateva consideratii proprii in filmulet despre armata romana ;-)


miercuri, 30 septembrie 2015

"Vietile celor doisprezece Cezari", de Suetonius

Daca ati auzit de calul facut senator de Caligula sau de preferinta primului imparat roman, Augustus, pentru africance virgine pe care i le aducea chiar nevasta :-D, ati auzit acest lucru de la Suetonius sau de la cineva care citise de aceste lucruri in "Viata celor doisprezece Cezari"!

Cartea descrie vietile primilor imparati ai Romei (+ Cezar) intr-un mod jumatate stil ziarul Click sau Libertatea si jumatate stil serios, cu avantajul unui om care a trait pe timpul lui Traian si avea acces la o gramada de documente acum disparute dar si la o intreaga colectie de zvonuri si legende :). Asa ca veti avea la dispozitie o lectura foarte juicy in amanunte picante ;-) - credeti-ma! - dar si cu informatii foarte interesante despre modul cum a evoluat Imperiul roman in primul lui secol si ceva de existenta.


miercuri, 23 septembrie 2015

"Razboiul galic. Razboiul civil", de Caesar

Ce ai spune daca s-ar inventa o masina a timpului si ai fi unul dintre norocosii care o vor putea folosi? Iar, in una dintre calatorii, nu numai ca te vei intalni cu Iulius Cezar (Caesar) dar si vei avea ocazia sa stai la povesti cu el la o bere despre cele mai importante momente ale vietii sale, cele in care i-a zdrobit pe gali si, apoi, a luat puterea la Roma!!! Nebunie, nu? E, uite ca nu e atat de imposibil, poti sa o faci si acum: deschizi paginile memoriilor sale si le citesti!

Cum a avut unele dintre cele mai mari succese militare si politice ale tuturor timpurilor? Iti va spune chiar el in aceasta carte! Care erau itele politice la Roma la cel mai inalt nivel, cum arata Franta acum peste 2.000 de ani si alte lucruri care mai de care mai interesant, toate in paginile acestei carti!


miercuri, 16 septembrie 2015

"Le jour des barbares: Andrinople, 9 août 378", de Alessandro Barbero

Barbero pleaca de la momentul bataliei de la Adrianopole pentru a prezenta si analiza una dintre cele mai importante perioade ale Imperiului Roman, o perioada care va marca intr-un mod adanc dezvoltarea ulterioara a Europei.

Gotii, aflati in acel moment chiar pe teritoriul patriei noastre, sunt speriati de aparitia in Est a hunilor si se refugiaza in masa inspre Dunare, sperand sa fie primiti in Imperiul Roman. Imparatul roman sesizeaza o oportunitate foarte buna si le permite sa treaca granita, promitandu-le ca ii va stabili in diverse regiuni goale ale Imperiului pentru a le lucra si a plati impozite. In acelasi timp, le trimite si ajutoare alimentare. Din pacate, conducatorii romani locali ii vand pe multi goti refugiati ca sclavi, le vand mancarea care trebuia distribuita gratis etc. Asa se ajunge la un razboi care va devasta ani de zile partea Orientala a Imperiului.